Cooperare între China Media Group și OMPI
2023-10-26 18:34:18

Reprezentanții China Media Group (CMG) și Organizației Mondiale a Propretății Intelectuale (OMPI) au ajuns joi, la Geneva, la o intenție de cooperare în domeniul protecției proprietății intelectuale și schimburilor internaționale, directorul general CMG, Shen Haixiong, și directorul general OMPI, Daren Tang, semnând un acord de intenție.

Reprezentantul Permanent al Chinei pe lângă Biroul Națiunilor Unite de la Geneva și alte organizații internaționale din Elveția, Ambasadorul Chen Xu, a fost prezent la ceremonia de semnare.

Conform acordului de intenție pentru cooperare, cele două părți vor promova îmbunătățirea normelor internaționale privind proprietatea intelectuală, creșterea gradului de conștientizare a protecției drepturilor de autor, consolidarea contactelor și schimburilor privind abordarea provocărilor legate de protecția drepturilor de autor în mediul on line.

Cu sediul la Geneva (Elveția), Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale a fost înființată în 1967, fiind o instituție specializată a ONU în protejarea proprietății intelectuale, având membre 193 de țări. 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree