Convorbire între Shen Haixiong și Klaus Schwab
2023-10-26 15:52:24


Viceministru al Departamentului de Propagandă al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez și director general al China Media Group (CMG), Shen Haixiong, a avut discuții, în 25 octombrie, cu Klaus Schwab, fondator și președinte executiv al Forumului Economic Mondial (WEF) la Geneva, Elveția. Ei au făcut un schimb de opinii privind valorificarea avantajelor lor în materie de resurse și aprofundarea continuă a cooperării.

Shen Haixiong a declarat că ambele părți dispun de resurse unice și de un spațiu larg de cooperare. ”Vedem cu bucurie că cele două părți stabilesc un parteneriat de cooperare strategică, conduc chestiunile economice și promovează activ construirea comunității umane cu viitor comun prin planificarea și găzduirea în comun a forumurilor media și participarea aprofundată la reuniunile anuale ale Forumului Economic Mondial,”a spus Shen.

La rândul lui, Schwab a exprimat aprecierea și recunoștința sa față de CMG pentru relatările și participarea la Forumul Economic Mondial. ”Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu CMG pentru a consolida dialogul și cooperarea pe teme precum dezvoltarea globală, cooperarea internațională, oportunitățile și provocările aduse de inteligența artificială, astfel încât să dăm impuls dezvoltării economiei mondiale”, a menționat Schwab.

Forumul Economic Mondial (WEF), cunoscut și sub numele de Forumul de la Davos, este o organizație internațională independentă și informală, ce are ca scop discutarea problemelor din domeniul economiei mondiale și promovarea cooperării și a schimburile economice internaționale.


Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree