News.ro - Preşedintele AEP, Toni Greblă, la Reuniunea la nivel înalt a Reţelei Europene de Cooperare privind Alegerile
2023-10-26 14:59:02
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a participat, alături de omologi din organismele electorale din statele Uniunii Europene, la Reuniunea la nivel înalt a Reţelei Europene de Cooperare privind Alegerile, care s-a desfăşurat la Bruxelles în perioada 23-24 octombrie 2023. Evenimentul, care a inclus un amplu proces de consultare pentru pregătirea comună a proceselor electorale din anul 2024, a fost deschis de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi de preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, arată AEP.
”Având în vedere experienţa Autorităţii Electorale Permanente şi bunele practici în materie electorală, preşedintele AEP, Toni Greblă, şi directorul Direcţiei Reglementări, contencios electoral şi coordonarea aplicării unitare a legislaţiei, Octavian Chesaru, au prezentat, în cadrul reuniunii, aspecte relevante privind transparenţa proceselor electorale şi capabilităţile sistemelor informatice utilizate în cadrul alegerilor din România”, precizează Autoritatea Electorală Permanentă.
Textul integral AICI - 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree