Autoritățile orașului Shenzhen au depus eforturi accentuate pentru promovarea și generalizarea autovehiculelor electrice, implicit utilizarea energiilor verzi. Ca rezultat, sistemul de transport în comun a fost transformat, în interval de zece ani, din unul bazat pe consumul de combustibili, în unul pe electricitate. Toate autobuzele, dar și taximetrele, sunt mașini electrice. Ca măsuri de sprijin, autoritățile regionale acordă subvenții în achiziționarea și reînnoirea autovehiculelor electrice, în timp ce în tot orașul sunt instalați din abundență stâlpi de încărcare.







