Vladimir Putin: Relațiile ruso-chineze sunt un factor principal pentru stabilitatea mondială
2023-10-23 09:58:12

Într-un interviu exclusiv acordat China Media Group (CMG), președintele rus Vladimir Putin a declarat că „relațiile ruso-chineze sunt un factor principal pentru stabilitatea mondială”și a exprimat încrederea că acestea se dezvoltă „în direcția corectă, care răspunde intereselor ambelor popoare”.

Potrivit președintelui, China și Rusia colaborează activ în domeniul energiei. „Am semnat acorduri pentru construirea de conducte de gaz în Orientul Îndepărtat și studiem posibilități de a construi o altă linie de transport de gaz care va trece prin Mongolia. Avem în derulare construcția comună a două blocuri de energie atomică. Există perspective bune pentru cooperare în producția de automobile, construcția de nave, industria aeronautică și în alte domenii”, a subliniat președintele Putin, adăugând: „așteptăm ca schimburile comerciale bilaterale să depășească 200 de miliarde de dolari până la sfârșitul anului.”

Legat de inițiativa „O centură, un drum”, liderul de stat rus a menționat că aceasta a venit într-un moment potrivit și a înregistrat progrese majore, pentru că își propune să adune eforturile tuturor țărilor în numele dezvoltării comune. „Inițiativa vizează mobilizarea tuturor resurselor în scopul dezvoltării comune. Viziunea noastră asupra Uniunii Economice Eurasiatice se potrivește perfect cu inițiativa „O centură, un drum”. Da, există cei care cred că China încearcă să cucerească alte țări, dar noi vedem dorința de colaborare. Propriile noastre idei privind dezvoltarea Marii Eurasii sunt în deplină concordanță cu inițiativa chineză. Statele din cadrul Uniunii Economice Eurasiatice au beneficiat de „O centură, un drum”, cu investiții comune de 24 de miliarde de dolari. Nu este aceasta o realizare bună? Fiecare țară colaborează în cadrul acordurilor bilaterale sau multilaterale, urmărindu-și propriile interese și evitarea propriilor slăbiciuni. Nimeni nu impune nimic”, a menționat Vladimir Putin.

„Puterea principală a conceptului propus de China în cooperare este că nimeni nu impune nimic celuilalt. Ceea ce contează este să discutăm și să găsim modalități și proiecte, cu acordul tuturor părților, pentru atingerea unor obiective comune. Acesta este aspectul unic al interacțiunii Chinei cu alte țări sub conducerea președintelui Xi Jinping, unde nimeni nu impune nimic celuilalt, nu există constrângere, ci, mai degrabă, sunt oportunități. Și chiar dacă apar dificultăți, soluțiile sunt găsite întotdeauna printr-un abordare proactivă. Din punctul meu de vedere, aceasta este caracteristica care diferențiază inițiativa „O centură, un drum” de alte proiecte cu tentă colonială urmărite de unele țări”, a spus președintele Rusiei.

În legătură cu criza ucraineană, Putin a subliniat poziția Moscovei. El a menționat că în anul 2014,  țările occidentale, care au fost garantul acordului dintre președintele Ianukovici și opoziție, și-au uitat garanțiile în doar câteva zile și chiar au susținut lovitura de stat. „Cu toate acestea, am semnat Acordul de la Minsk. Rusia a făcut tot posibilul pentru a urma acest drum și a rezolva conflictul, dar a fost blocată în mod repetat. Trebuie să vă reamintesc că, atunci când Ucraina și-a câștigat independența, principala sa bază a fost Declarația de independență, care a statuat în esență că Ucraina este o țară neutră. De ce Vestul a declarat că se așteaptă ca Ucraina să adere la NATO în 2008, când nu exista nicio criză în Ucraina? De ce s-a întâmplat așa, nimeni nu știe. Și astfel, an de an, Vestul a continuat să arunce gaz pe foc, iar în cele din urmă, în 2014, criza a izbucnit. Noi nu ne-am opus niciodată soluționării pașnice a crizei ucrainene. Mai mult, la un moment dat, am fost gata să negociem. Trebuie să subliniez că acest lucru trebuie să se întâmple în contextul garantării intereselor legitime ale Rusiei în domeniul securității. Partea ucraineană a impus un cadru foarte strâns pentru garantarea securității, și în principiu am fost de acord cu acest cadru. Imediat ce trupele noastre s-au retras din zona Kievului, partea ucraineană a aruncat toate aceste înțelegeri la coșul de gunoi”, a spus Putin.

„Desigur, suntem familiarizați cu propunerile prietenilor noștri chinezi și le apreciem înalt. Cred că sunt foarte realiste și pot servi ca bază pentru un acord pașnic. Din păcate, cealaltă parte nu dorește să inițieze nicio negociere”, a subliniat președintele Rusiei Vladimir Putin.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree