Artiștii și inițiativa „O centură, un drum”
2023-10-20 19:27:06

În ultimul deceniu, oameni din țările conectate la inițiativa „O centură, un drum”s-au tot apropiat făcând diverse schimburi, inclusiv artistice, în domeniile muzical, teatral și circ.

Arta teatrală este una reprezentativă pentru cultura chineză și are un rol semnificativ în schimburile făcute cu alte civilizații. Artiști de la Teatrul Naţional de Operă Peking din China s-au dedicat, în ultimii ani, promovării schimburilor artistice orientale și occidentale, interpretând în stilul operei Peking piese de teatru clasice occidentale. Acesta a prezentat, în colaborare cu instituții din Italia și Germania, piesele experiementale de operă Peking „Faust”, „Prințesa Turandot” și „Inelul Nibelungilor”publicului italian și german, iar cele aproape 150 de spectacole au avut un ecou puternic din partea publicului străin.

De exemplu, piesa „Faust”adaptată într-un text al operei Peking a fost o încercare reușită a eforturilor depuse pentru a o povesti lumii din perspectiva chinezilor. Artiștii au susținut un moment artistic cu aceasta, în martie 2016, în cadrul deschiderii „Anului schimburilor între tinerii chinezi și germani 2016”și au fost aplaudați de lideri chinezi și germani, dar și de cei peste 100 de invitați. În mai 2017, această piesă a fost susținută într-un turneu la Wiesbaden, Duisburg, Kassel și Saarbrücken din Germania, ducând arta tradițională chineză, spectatorilor germani. 

„Prințesa Turandot”a avut, la rândul ei, o adaptare mai inovativă, cu elemente ale teatrului occidental, muzical și a avut un punct de vedere cu totul nou în interpretarea unei prințese chineze. Artiști chinezi au susținut, în 2019, 21 de spectacole ale acestei piese în șase orașe din Italia, publicul italian arătând un interes deosebit față de metodele bogate de reprezentare artistică a operei Peking, tehnicile geniale ale artiștilor și costumele splendide.

Teatrul Naţional de Operă Peking colaborează cu Teatrul Alexander din Rusia pentru a prezenta „Yevgeny Onegin”. Începând din 2020, echipele de lucru ale celor două teatre au avut mai multe întâlniri online, pentru a discuta despre dramatizare, stilul artistic și coregrafic. Piesa de teatru va fi lansată în 2024.

În urma unei pregătiri de câteva sute de zile, la data de 30 septembrie 2017, opera „Manas”a fost lansată în premieră la Beijing. Era prima oară când una din cele trei epopei eroice a națiunii chineze, aflată în lista Patrimoniului Intangibil Mondial era susținută în premieră publicului în stilul operei.  

Epopeea Manas a fost transmisă timp de peste o mie de ani pe Drumul Mătăsii și are influențe nu doar în Regiunea Autonomă Xinjiang-Uigură, ci și în țări precum Kârgâzstan. Opera Manas adaptată de artiști ai Operei Naționale din China povestește cum cele opt generații ale familiei Manas au luptat cu eroism pentru națiunea lor. Manas a fost susținută, în iunie 2018, la Beijing, pentru președintele Kârgâzstanului, care a invitat echipa de artiști în țara lui. De aceea, în 11 iunie 2019, Manas a fost susținută la Bișkek în cadrul celei de-a 19-a reuniuni a Consiliului liderilor țărilor membre ale Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS). Prima reprezentație a fost atât de aplaudată încât artiștii chinezi au mai susținut încă un spectacol. Opera dă o vitalitate extraordinară acestui tezaur comun al celor două țări și face ca cele două popoare să fie mai apropiate.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree