Convorbire Xi Jinping - Vladimir Putin
2023-10-18 19:43:59

Președintele Chinei Xi Jinping a avut, miercuri dimineață, la Beijing, convorbiri cu omologul rus, Vladimir Putin, care participă la cea de-a treia ediție a Forumului de cooperare internațională „O centură, un drum”.

Xi a declarat că participarea de trei ori consecutivă a președintelui Putin la forum reprezintă susținerea de către Rusia a inițiativei „O centură, un drum”. Rusia este un partener important al cooperării internaționale pentru construcția în comun a inițiativei. China este gata să promoveze, alături de Rusia și alte țări din Uniunea Economică Eurasiană, corelarea inițiativei cu Uniunea.

Xi a subliniat că dezvoltarea relațiilor bilaterale chino-ruse de bună vecinătate, cooperarea strategică cuprinzătoare și cu beneficii mutuale este o politică îndelungată. Anul viitor se vor împlini 75 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între China și Rusia. Cele două țări vor promova dezvoltarea calitativă a cooperării pragmatice, extinzând cooperarea industrială inovativă strategică și vor organiza activități culturale multiple cu ocazia Anului Cultural 2024-2025.

China susține Rusia în organizarea convorbirilor liderilor țărilor BRICS de anul viitor, dorind să consolideze schimburile și colaborarea cu Rusia în Organizația Națiunilor Unite, Organizația de Cooperare de la Shanghai și G20, cu scopul de a juca un rol mai esențial în menținerea securității cerealiere, energetice și a stabilității lanțului industrial și de aprovizionare mondial, și în păstrarea intereselor Chinei, Rusiei și ale regiunii și țărilor în curs de dezvoltare.

La rândul său, Putin a felicitat succesul Forumului de cooperare internațională a „O centură, un drum”, spunând, de asemenea, că inițiativa „O centură, un drum”, lansată acum 10 ani de către președintele Xi, cunoaște realizări uriașe, și a devenit un produs public internațional. El a apreciat discursul lui Xi de la ceremonia de deschidere a forumului, apreciind viziunea clară și înțelepciunea acestuia, în care are deplină încredere și transmite felicitări  pentru obținerea de astfel de rezultate în jurul inițiativei „O centură, un drum”.

Putin a mai spus că președintele Xi a efectuat, în martie anul acesta, o vizită de stat în Rusia și au demarat schimburi în legătură cu mai multe probleme importante, iar consensurile la care au ajuns sunt implementate treptat. Evoluția situației internaționale dovedește judecata strategică făcută de Xi în  schimbările uriașe nemaipomenite din ultimii 100 de ani. Rusia este gata să întărească schimburile și colaborarea cu China în cadrele multinaționale cum ar fi BRICS, să salvgardeze sistemul internațional bazat pe dreptul internațional, să construiască o guvernare mondială mai corectă. Există o singură China pe lume, Taiwan este o parte inalienabilă a teritoriului Chinei. Rusia insistă ferm pe politica unei singure Chine, susținând fără ezitare China în acțiunile de a menține suveranitatea și integritatea teritoriale.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree