Întâlnire Xi Jinping - Aleksandar Vucic
2023-10-17 20:12:16

Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut marți o întâlnire cu omologul sârb, Aleksandar Vucic, venit la Beijing pentru a participa la a treia ediție a Forumului de Cooperare Internațională „O centură, un drum”. 

Xi Jinping a subliniat că Serbia este un prieten la cataramă al Chinei și că această legătură a rezistat la încercările schimbărilor situației internaționale și reprezintă un model pentru relațiile de prietenie între China și țările europene. Parteneriatul chino-sârb în infrastructură, capacitatea de producție și alte aspecte a înregistrat rezultate remarcabile, devenind și mai larg, aprofundat, calitativ și eficace. Consensurile realizate în februarie 2022 în legătură cu deschiderea cursei aeriene directe între Beijing și Belgrad și încheierea unui acord privind comerțul liber au fost implementate. 

China sprijină cu fermitate eforturile depuse de Serbia pentru menținerea suveranității naționale și a integrității teritoriale. Este necesară gestionarea cu bine a căii ferate Ungaria-Serbia, a combinatului siderurgic de la Smederevo și a altor proiecte de infrastructură. În același timp, trebuie căutate noi domenii de colaborare, precum economia digitală și inovația tehnico-științifică. 

La rândul său, Aleksandar Vucic a spus că Serbia se alătură Chinei în toate problemele legate de statul chinez. Sprijinul și ajutorul prețios, prompt și constant din partea Chinei au determinat buna dezvoltare a economiei sârbe și beneficiile mari ale poporului sârb. 

Cei doi lideri au asistat la semnarea unei serii de acorduri cu privire la comerțul liber, colaborările industriale și investiționale, elaborarea planului de acțiune pe termen mediu privind implementarea inițiativei „O centură, un drum”.

(Sursa fotografiei: https://www.cfp.cn/)

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree