Cina trebuie servită mai devreme
2023-10-16 19:53:28

(www.cfp.cn)

(www.cfp.cn)

Servirea cinei după ora 19.00 este mereu un subiect fierbinte de discuții pe rețelele de socializare. Unele persoane spun că au mai multă energie dacă servesc cina mai devreme. Altele, însă, spun că sunt încă în drum spre casă la ora 19.00 și este imposibil să ia cina înainte. Alte persoane spun că dacă nu mănâncă nimic după ora 19.00, atunci trebuie să se culce mai devreme, pentru că altfel nu pot adormi din cauza foamei, în timp ce altele sunt de părere că este bine și dacă mănânci la ora 20.00. Concluziile generale sunt, însă, că este indicat să luăm cina mai devreme.

Ce diferențe există între a mânca seara mai devreme și mai târziu?

Poate considerați că organismul nu va simți diferența de doar câteva ore, însă, acesta este deja afectat. Un studiu publicat în iunie 2020 de Journal of clinical endocrinology and metabolism arată că cercetătorii au selectat 20 de voluntari sănătoși, zece bărbați și zece femei, cu vârsta medie de 26 de ani, al căror Indice de masă corporală (IMC) mediu era de 23,2 și care obișnuiesc să se culce între orele 22.00 și 1.00, cu o durată fixă a somnului. Cele două echipe de voluntari servesc o cină cu același nivel de calorii, numai că mănâncă la ore diferite. O echipă ia masa la ora 18.00, cealaltă, la ora 22.00. Toți voluntarii se culcă la ora 23.00. Cercetătorii au aflat că în comparație cu oamenii care au luat cina la ora 18.00, nivelul zahărului din sânge al celor care au mâncat la ora 22.00 este mai ridicat și cantitatea de grăsimi consumate este mai mică. În plus, nivelul de vârf al glucozei al voluntarilor care au luat masa la 22.00 a crescut cu 18% și grăsimea arsă pe întreaga noapte a scăzut cu 10%.

Cercetătorii au explicat că aceste influențe ar fi și mai mari asupra persoanelor cu obezitate și diabeticilor, pentru că metabolismul acestora deja a fost avariat.

Din cercetarea reiese că deși corpul nu simte când mâncăm târziu, există totuși diferențe în metabolism. Dacă mâncăm mereu târziu seara, obezitatea se poate agrava, există riscul de a face diabet, astfel încât speranța de viață va fi afectată.

Cina târzie ar putea duce la creșterea riscurilor asupra sănătății, adică pericolul obezității va fi mai mare, de asemenea, al ficatului gras, afecțiunilor gastrice și bolilor cardiovasculare. În plus și somnul va fi afectat.

Când servim atunci o cină sănătoasă?

Pe de o parte, cina este indicat să fie luată între orele 18.00 și 20.00, asigurându-ne pe cât posibil că luăm masa cu patru ore înainte de culcare.

Pe de altă parte, experții ne recomandă să mâncăm mai puțin seara. De obicei, nu mai depunem multă muncă fizică după cină, consumul energiei fiind mic. Ca atare, trebuie să fim atenți la controlul cantității cinei.

Nutriționistul Zhao Bo sugerează într-un articol publicat în ziarul Jiankangshibao ca muncitorii să-și crească eficiența în muncă, evitând să lucreze peste program. Chiar dacă nu pot lua cina zilnic la timp, măcar să mănânce ceva fructe, pâine din grâu integral sau fructe cu coajă tare când lucrează peste orele obișnuite, ca să nu mănânce mult la cină.

Experții ne recomandă să ne gândim la ce am mâncat la micul dejun și la prânz și să completăm nutrienții lipsă la cină. Este mai bine să luăm o cină ușoară, să mâncăm o cantitate potrivită de pește, carne slabă, ouă, evitând carnea grasă. În plus, este musai să asigurăm diversitatea alimentelor, asortarea rațională a cerealelor fin prelucrate și a celor grosiere, să mâncăm mai multe legume și cereale integrale pentru a absorbi mai multe fibre dietetice, ca să crească mobilitatea gastrointestinală, stimulând digestia și defecarea.

Dacă învățăm sau muncim până seara târziu și ne este foame, ce facem? Experții arată că putem consuma opțional după cină un pahar de lapte, biscuiți, ouă fierte, deserturi cu nivel de calorii scăzut sau fructe etc. Dacă mâncăm seara târziu, trebuie să fie măcar cu 2-3 ore înainte de culcare și să alegem pe cât posibil alimente cu puține calorii și ușor de digerat, evitând să mâncăm pe săturate.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree