
Poziția Chinei în parteneriatele în domeniul apărării este consecventă și nu trebuie să vizeze o parte terță și nici să prejudicieze pacea și stabilitatea regională, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării Naționale, colonelul superior Zhang Xiaogang. Oficialul a subliniat că Taiwan este parte inalienabilă a teritoriului Chinei, cât și insulele Diaoyu și insulele adiacente. Indiferent de pozițiile SUA și Japoniei, această realitate nu se va schimba, mai ales determinarea și voința de fier a Chinei în a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială, a susținut Zhang.
În cadrul vizitei ministrului japonez al Apărării în SUA, autoritățile americane au anunțat că așteaptă să promoveze alianța cu Japonia și cele două părți au reafirmat importanța menținerii păcii și stabilității în regiunea Indo-Pacific și în strâmtoarea Taiwan. Washingtonul a declarat că promisiunea de apărare a Japoniei acoperă întregul teritoriu al acesteia, inclusiv insulele Diaoyu.
"Solicităm celor două state să respecte istoria și să privească realitatea în față, renunțând la exagerarea așa-numitei amenințări a Chinei, provocarea la confruntare, răspândirea de informații false și declarații provocatoare și la coerciția militară", a transmis Zhang. „Armata chineză va apăra cu fermitate suveranitatea, securitatea, integritatea teritorială a statului, pacea și stabilitatea regională și mondială.”