La 10 ani, inițiativa „O centură, un drum" a înregistrat realizări solide
2023-10-11 19:47:10

Ziarul argentinian The Time a publicat pe site-ul său articolul „Un deceniu de la inițiativa O centură, un drum: oportunități pentru Sudul Global”, în care prezintă informații de la a treia ediție a Summitului pentru cooperare internațională în cadrul inițiativei „O centură, un drum”, programat în luna octombrie în Beijing. Până în prezent, peste 130 de țări și 30 de organizații internaționale au confirmat participarea la eveniment.

Construcția comună a Centurii Economice a Drumului Mătăsii și a Drumului Maritim al Mătăsii în secolul 21, la inițiativa președintelui Chinei, Xi Jinping, cuprinde, până la sfârșitul lunii iunie 2023, peste 150 de țări și 30 de organizații internaționale, fiind semnate peste 200 de acorduri de colaborare. Pe lângă reușita proiectelor de cale ferată China-Laos, cea de mare viteză Jakarta-Bandung, portul de la Piraeus și alte proiecte emblematice, China a încheiat alte 21 de acorduri de comerț liber cu 28 de țări și regiuni. Valoarea schimburilor comerciale dintre China și țările partenere este de peste 19.100 miliarde USD.

În ultimul deceniu, tot mai multe țări și organizații au aderat la inițiativa. În Cartea albă „Construcția comună a inițiativei O centură, un drum: o practică remarcabilă pentru edificarea unei comunități umane cu viitor comun”, lansată marți, se arată că dezvoltarea e cheia principală pentru rezolvarea tuturor problemelor. Din anii '90, procesul de globalizare a fost dominat de un număr mic de țări din lume și nu a oferit beneficii tuturor țărilor, ci dimpotrivă decalajul dintre țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare a devenit tot mai mare. În acest context, construcția comună a inițiativei avantajează atât dezvoltarea Chinei, cât și lumea întreagă, oferind soluții chinezești la provocările cu care se confruntă dezvoltarea mondială.

„O centură, un drum” se concentrează pe dezvoltarea comună, iar traiul populațiilor din statele partenere s-a îmbunătățit. Proiectul de cale ferată China-Laos a recrutat direct peste 3.500 de laoțieni și au rezultat alte peste 100.000 de locuri de muncă logistică, transport, comerț și turism. După ce s-a dat în funcțiune porțiunea Chilian-Koipui a autostrăzii A5 din Chile, un fermier a spus că "prietenii chinezi au construit o cale spre belșug". Investițiile directe chineze din perioada 2013-2022 în țările implicate depășesc 240 miliarde USD. O cercetare făcută de compania McKinsey arată că 89% din angajații companiilor chineze de pe teritoriul țărilor africane sunt localnici, fapt care impulsionează ocuparea forței de muncă. Estimările Băncii Mondiale arată că până în anul 2030, investițiile în „O centură, un drum” ar putea ajuta pe 7,6 milioane de oameni să iasă de sărăcia extremă, pe alte 32 milioane de oameni să scape de sărăcie moderată.

Pe lângă rezultate obținute în dezvoltare, inițiativa „O centură, un drum” întărește legăturile și înțelegerea între țări, promovând schimburile în domeniul uman. În sectorul cultural și în turism, China a semnat acorduri de colaborare cu 144 de țări. Proiectul privind restaurarea cetăților antice, încheiat între China și țările din Asia Centrală și vestul Asiei, este apreciat de UNESCO. Potrivit sondajului demarat de o rețea de investigație a tinerilor arabi, tinerii din aceste țări consideră China cel mai important prieten.

În ultimii zece ani, inițiativa „O centură, un drum” a trezit dorința a 150 de țări în a-și împlini visurile. Datorită colaborării țărilor partenere, inițiativa a devenit o platformă importantă pentru edificarea unei comunități umane cu viitor comun. În contextul în care continuă conflictele geopolitice și economia mondială se menține slabă, inițiativa „O centură, un drum” ar putea fi o nouă rampă a oportunităților pentru China și întreaga lume.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree