La data de 21 septembrie, în orașul Duisburg din vestul Germaniei a avut loc "Forumul de logistică al Noului Drum al Mătăsii", sub îndrumarea Consulatului General al Chinei la Dusseldorf și a Biroului de promovare a investițiilor din cadrul Ministerului Comerțului al Chinei, și a fost găzduit de Yuxinou (Chongqing) Logistics și de Centrul de promovare a investițiilor internaționale din China din Germania.
În contextul celei de-a zecea aniversări a inițiativei "O centură, un drum", peste 200 de politicieni, oameni de afaceri, cercetători și reprezentanți ai industriei chineze și germane au discutat despre dezvoltarea comună a industriei logistice sino-germane în jurul temei "Logistica ecologică și durabilă pe Noul Drum al Mătăsii", oferind noi idei și consolidând cooperarea economică și comercială dintre cele două țări. Primarul Sören Linke din Duisburg a declarat, în discursul său la forum, că este foarte bucuros că Forumul de logistică al Noului Drum al Mătăsii a putut fi organizat aici, deoarece orașul are o relație profundă cu China și, este primul oraș german care a stabilit relația de prietenie cu un oraș chinez, Wuhan în 1982. De atunci, Duisburg a devenit un model pentru Germania în ceea ce privește realizarea unei cooperări pragmatice cu China:
"Odată cu inițiativa de construire a "O centură, un drum" și cu vizita președintelui chinez Xi Jinping la Duisburg în 2014, numărul trenurilor China-Europa care circulă între Duisburg și China a crescut în mod constant, iar cererea de transport feroviar China-Europa este în continuare mare, chiar și cu toate provocările din acest moment. Duisburg este "orașul chinezesc" al Germaniei. Aș dori să subliniez încă o dată că Duisburg salută companiile și cetățenii chinezi la fel de mult ca întotdeauna. Mai ales în aceste vremuri de criză, este esențial să construim noi poduri, să menținem legăturile existente și să continuăm să consolidăm conectivitatea."
Du Chunguo, consulul general al Chinei la Düsseldorf, consideră, de asemenea, că Duisburg este cel mai mare oraș portuar interior din Europa și un centru internațional de comerț și logistică, fiind profund implicat în construcția "O centură, un drum", și a devenit nodul cu cele mai largi rute, cea mai mare frecvență și cel mai mare volum și valoare în transportul feroviar China-Europa din regiunea Europei de Vest. Prin urmare, este foarte potrivită organizarea forumului la Duisburg:
"Cooperarea sino-germană a adus beneficii tangibile pentru populația celor două țări, iar această dinamica bună merită să fie prețuită de ambele părți. Îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor logistice între China și Germania, China și Europa va da un impuls durabil cooperării reciproc avantajoase. În fața provocărilor aduse de ajustările de piață și de efectele geopolitice asupra cooperării logistice China-UE, trebuie să menținem spiritul Drumului Mătăsii de deschidere și incluziune, de învățare reciprocă și de apreciere reciprocă și să oferim soluții mai orientate spre viitor și mai durabile pentru dezvoltarea industriei logistice din China, Europa și chiar la nivel mondial."
În mesajul său video, Liu Dianxun, directorul general al Biroului de promovare a investițiilor din cadrul Ministerului chinez al Comerțului, a declarat că, în cadrul relațiilor economice și comerciale dintre China și Germania, cooperarea în sectorul comerțului și a logisticii este foarte activă:
"Companiile germane de logistică sunt lideri mondiali în ceea ce privește amploarea, modul de operare, experiența în management și pregătirea personalului. China, pe de altă parte, are un spațiu de extindere a pieței și un potențial de dezvoltare uriaș în acest domeniu, iar digitalizarea logisticii și construcția de depozite în străinătate se accelerează. Se poate spune că cele două țări au un spațiu imens pentru investiții reciproce și cooperare între industrii și întreprinderi, iar cooperarea are un mare potențial."
Pe lângă discursurile principale, în timpul forumului, invitații au purtat și dialoguri interactive privind depozitarea inteligentă și dezvoltarea digitală, construirea unui lanț de aprovizionare rezistent pentru lanțul industrial și dezvoltarea durabilă a liniei China-Europa.
Lars Nennhaus, președintele Grupului Port of Duisburg, și-a împărtășit gândurile cu privire la recenta sa vizită în Chongqing, afirmând că proiectul Bazei demonstrative de transport multimodal Sino-Singapore (Chongqing), la care Grupul a participat la investiții, progresează mult peste așteptări, ceea ce îi întărește, de asemenea, hotărârea de a continua să își sporească investițiile în China:
"Cred că proiectele de investiții în cooperare cu partenerii noștri chinezi pot pune o bază solidă pentru a atrage mai multe companii germane să se stabilească în Chongqing și în baza demonstrativă. În ultimii 10 ani, inițiativa "O Centură, un drum" a adus o schimbare binevenită în Duisburg, după cum o demonstrează dezvoltarea trenului China-Europa - de la un număr inițial de patru trenuri săptămânale între Duisburg și Chongqing, cu mai mult de 60 de trenuri pe săptămână. În comparație cu transportul maritim și aerian, durata de transport de 14 zile a trenului China-UE este, de asemenea, foarte competitivă."