Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit vineri la Hangzhou cu președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Thomas Bach, aflat în China pentru a participa la deschiderea celei de-a 19-a ediții a Jocurilor Asiatice.
Xi i-a adresat bun-venit lui Bach și a exprimat recunoștința, în numele guvernului și al poporului chinez, pentru sprijinul acordat mișcării olimpice și dezvoltării sporturilor în China de CIO și de el personal.
Președintele chinez a apreciat eforturile făcute de CIO pentru a se opune politizării sporturilor și promovării mișcării olimpice, și rolul deosebit de însemnat al acestei organizații pentru apărarea păcii și dezvoltării mondiale, a solidarității și progresului omenirii.
Xi a menționat că anul trecut, cu sprijinul acordat de CIO și președintele Bach, China a oferit lumii o ediție „simplă, sigură și splendidă” a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Cu toate că olimpiada de iarnă de la Beijing s-a încheiat, eforturile Chinei în a răspândi spiritul olimpic nu se vor încheia. Partea chineză dorește să continue cooperarea cu CIO pentru a aduce mai multe contribuții la propășirea olimpismului și la construcția comunității cu un viitor comun al omenirii.
Bach a afirmat, la rândul său, că guvernul chinez acordă o importanță deosebită dezvoltării sportului și a adus un aport deosebit mișcării olimpice internaționale. Olimpiada de iarnă de la Beijing a fost o ediție splendidă și foarte reușită, din care atât poporul chinez cât și popoarele lumii pot trage foloase permanent. CIO apreciază poziția Chinei de a lupta pentru apărarea multilateralismului și de a se opune politizării sporturilor, a menționat Bach. Organizația pe care o conduce este mulțumită de cooperarea cu China, este recunoscătoare pentru sprijinul oferit de China mișcării olimpice internaționale, și dorește să consolideze cooperarea cu partea chineză.