Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că în judeţul Tulcea au fost găsite fragmente dintr-un echipament "care ar putea fi asimilat unei drone", probele urmând să fie analizate pentru a se stabili originea, capacitatea şi timpul echipamentului.
"Mă aflu împreună cu şeful Statului Major al Apărării şi cu şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, o vizită pe care am planificat-o pentru a vedea situaţia din teren, mai ales că, în ultima perioadă, atacurile neprovocate ale Rusiei împotriva Ucrainei s-au intensificat, atacuri care vizează facilităţi portuare şi de depozitare, dar atacuri care au loc în proximitatea României, la distanţe foarte mici de localităţi româneşti. Era normal, cred eu, să venim să îi asigurăm pe oameni şi de suportul nostru, dar şi să încercăm să explicăm cumva că România, la acest moment, nu se află în nicio formă de conflict şi că nu sunt semne de agresiune împotriva României. Aşa cum era normal să îi întrebăm ce putem face pentru ei în situaţia în care îşi doresc, de exemplu, ca pentru o perioadă cei din Plauru, unde sunt 25 de suflete, (...) fiind exact vizavi de portul din Ismail, dacă doresc să fie ajutaţi (...) în această perioadă, noi să o putem face", a afirmat ministrul.
Textul integral
AICI -