România, argint și bronz la Campionatul Mondial de Kungfu din China
2023-08-29 19:24:37

Cea de a noua ediție a Campionatului Mondial de Kungfu (Wushu tradițional) 2023 s-a desfășurat, în perioada 25-27 august, în Emeishan, la poalele sacrului Munte Emei din provincia chineză Sichuan, inclus în Lista Patrimoniului Natural şi Cultural Mondial, atât pentru bogățiile culturale, cât și pentru cele naturale. Muntele Emei este o combinație pitorească de pădure luxuriantă și mănăstiri, peisaje uimitoare și o cultură profundă, fiind unul dintre cei patru mari munți budiști din China, cu înălțimea de peste 3.000 de metri. Este numit „primul munte din China". Se spune că încă în secolul IV înainte de Hristos, călugărul indian Bao Zhang a vizitat muntele Emei şi l-a numit „primul munte de la Soare Răsare", numele Chinei antice dat de India. Frumuseţea muntelui Emei este sintetizată în însuşi numele lui. În China antică, Emei însemna „sprânceana fetei". În această atmosferă încărcată de istorie și multe mărturii tangibile ale culturii budiste, peste 7.000 de sportivi din 58 de țări s-au întrecut în artele marțiale tradiționale, într-o competiție extraordinară și cu experiențe unice. România a fost reprezentată la acest eveniment mondial de o delegație formată din 39 de persoane, 26 de sportivi și 13 membri ai echipei tehnice, obținând 5 medalii de argint și 17 de bronz. 

Mara Obeanu are 19 ani. Este sportivă de performanță și face parte din lotul României de Kungfu. A participat la ediția a noua a Campionatului Mondial de Kungfu împreună cu colegii și, totodată, cu elevii ei, obținând 5 medalii pentru România și pentru clubul lor Wu Quan Li-Craiova, mai exact, o medalie de argint și 2 de bronz la juniori și 2 medalii de bronz la seniori, una dintre acestea fiind obținută chiar de ea. “Competiția a fost o experiență deosebită. Pentru mine, China este impresionantă și am așteptat cu nerăbdare să o vizitez încă o dată cu această ocazie, prima dată fiind tot prin intermediul competiției mondiale ținute  în Emeishan în 2017. Organizarea a fost excelentă având în vedere numărul mare de participanți. De asemenea, oamenii și organizatorii au fost amabili și pregătiți să ofere orice fel de ajutor. Participarea la această competiție mi-a adus un plus de experiență, având oportunitatea de a vedea și a mă antrena cot la cot cu elitele celor mai bune țări”, mi-a spus Mara după eveniment. Ea practică acest sport de la 4 ani, având influențe în familie. Tatăl ei îi este chiar antrenorul, iar mama este președintele clubului din care face parte, alături de sora ei, care este sportivă de performanță la secțiunea de Sanda Shanshou și multiplă campioană la campionatele naționale si internaționale. Datorită ei și dorinței de a avea mai multe titluri și medalii a ajuns la nivelul la care este acum. “Am avut ocazia să particip la multe competiții internaționale. În competițiile naționale dețin 95 de titluri de campioană națională, în competițiile europene dețin 3 titluri de campioană europeană, 5 titluri de vicecampioană europeană și 3 medalii de bronz, în competițiile mondiale dețin un titlu de vicecampioană mondială și 2 medalii de bronz, una obținută la seniori anul acesta la campionatul mondial din Emeishan. Ne antrenăm 6 zile din săptămână, câte 4 ore antrenamentul, uneori chiar de 2 ori pe zi. Deși nu avem aparatura necesară pentru a ne antrena și nici nu avem parte de sponsorizări ca să putem participa la cât mai multe campionate pentru a căpăta experiența necesară, antrenorul nostru Silviu Obeanu reușește să ne aducă la un nivel de pregătire foarte bun, clubul nostru ajungând să fie cel mai bun din țară, iar lotul României fiind format în mare parte din sportivii noștri. Așadar, îi mulțumesc antrenorului și tatălui meu Silviu Obeanu pentru pregătirea și  susținerea necontenită, de altfel și antrenorilor și persoanelor care m-au ajutat și care m-au sfătuit.”

Pentru Ema Alexandra Bancoș, parcă un nume predestinat pentru a lupta pe muntele Emei, competiția a fost extraordinară. Mi-a mărturisit că a avut parte de experiențe unice și a ajuns să cunoască oameni minunați. “Competiția a fost organizată foarte bine, mai ales luând în considerare numărul mare de sportivi, dar staff-ul și-a făcut treaba excelent. Personal, având în vedere că a fost primul meu campionat mondial, am avut momente în care am avut emoții, dar am reușit să le depășesc cu brio, ceea ce mi-a permis să mă bucur întru totul de acest eveniment. Drumul meu în lumea Kungfu-ului a început acum 7 ani, atunci când prin unchiul meu, care îmi este și antrenor, am descoperit arta Wing chun-ului. În 2019 am participat la prima mea competiție europeană de Wing chun, la Moscova, și am devenit vicecampioană europeană. Ulterior, 4 ani mai târziu, am descoperit și Wushu-ul, prima armă pe care am învățat-o și arma care îmi va fi mereu cel mai aproape de suflet, paloșul, mi-a deschis calea. Anul trecut am participat la Campionatul European de Kungfu din Grecia, unde am luat locul 2. Cea mai nouă reușită în parcursul meu este participarea la Campionatul Mondial de Kungfu din Emeishan. Acest campionat m-a motivat să evoluez în această artă și să mă depășesc pe mine însămi. Sunt convinsă că acest moment este unul cheie al carierei mele în Wushu.”

Elian Micu este antrenor de arte marțiale chinezești stilul Wing Chun la Baia Mare, județul Maramureș, de peste 30 de ani. Și-a dorit încă de atunci să ajungă în China, iar acum visul i s-a împlinit și spune că va reveni cu fiecare ocazie, ba chiar și-ar dori mult să ajungă la un temple Wushu ca să învețe mai mult. Pentru el și cei doi sportivi ai săi, Lorena Eliana Micu și Ema Alexandra Bancoș, este primul campionat mondial la care participă. “De aceea, a trebuit să testăm ce și cum funcționează din ceea ce știm noi în cadrul acestei competiții. Chiar dacă am mai participat și luat medalii la competițiile europene, campionatul mondial s-a dovedit a fi la un nivel mai ridicat decât ne-am așteptat. Astfel încât, de această dată, am câștigat doar experiența care ne va ajuta dățile viitoare. Sportiva Micu Lorena a fost prima sub linia de premiere cu medalia de bronz, la aceeași notă cu sportiva care a obținut-o. Deci, chiar dacă nu am obținut medalii, am venit, am văzut și data viitoare vom învinge. În plus, am văzut frumusețea Chinei, ne-am făcut prieteni și am stabilit colaborări. Totul m-a fascinat, începând cu frumusețea arhitecturii tradiționale, primirea binevoitoare a chinezilor, iar uimirea maximă e că traversând dintr-un oraș în altul, nu există o singură palmă de pământ nefolosită, peste tot culturi, sere, pomi, pescării etc. Am făcut mii de poze cu clădiri, magazine și persoane. E incredibil cum se trăiește aici. Atât Lorena cât și Ema au spus că nu mai vor să plece acasă. Și-au făcut prieteni chinezi cu care vor comunica destul de ușor pe wechat.” 

Din delegația României a făcut parte și președintele Federației Române de Wushu Kungfu, Petru Grindeanu. “Noi participăm din 2004 cu echipele naționale la aceste campionate mondiale tradiționale care s-au ținut numai în China. Anul acesta au fost circa 7000 de sportivi din toată lumea, cam 58 de țări, o competiție desfășurată pe 12 suprafețe, deci în compania celor mai bune echipe naționale din toată lumea și, bineînțeles, organizarea a fost foarte bună. De la diverse cluburi din România au fost sportivi care au participat în cadrul echipei naționale la acest eveniment. Este o evoluție calificată pozitivă, bună, cu toate că nu am adus aurul, avem 5 medalii de argint și 17 de bronz. Aurul contează, dar anul acesta nu am avut această șansă. Dintre sportivii lotului național doar 8 au fost subvenționați de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român, restul au mers prin subvenționare proprie, sponsori sau părinți și eforturile lor au fost răsplătite de aceste rezultate. Nivelul competiției a fost ridicat și noi obișnuiam practic să aducem și aurul. Sonia Grindeanu are trei medalii de aur la campionatele mondiale tradiționale. Federația noastră se numește Federația Română de Wushu Kungfu și este continuatoarea departamentului de Wushu din cadrul Federației Române de Arte Marțiale înființat în 1990. A devenit federație proprie de abia în 2018. În cadrul ei avem 40 de cluburi la ora actuală și peste 5.000 de practicanți, dar legitimați în federație sunt 2.000 doar. Pe viitor ne vom dezvolta, suntem sport cu recunoaștere olimpică și în programul olimpic de la Olimpiada de Tineret din Dakar (Senegal), care va avea loc în 2026.”  

Pentru câțiva dintre sportivii români, ajungerea la Emeishan pentru competiții nu a fost lipsită de aventuri. Consulul General al României la Shanghai, Ovidiu Simina spune că totul a început cu un apel în miez de noapte la telefonul de urgență al Consulatului General al României la Shanghai. “Un grup de 7 cetățeni români erau blocați în aeroportul din Pudong, pentru că pierduseră legătura spre Chengdu, prelungindu-se formalitățile vamale la intrarea în China. Aveam să constat că era vorba de un grup de tineri sportivi între 13 și 23 de ani, membri ai lotului național de Wushu Kungfu, care participau la a noua ediție a Campionatului Mondial de Kungfu găzduit la poalele Muntelui Emei din provincia Sichuan. Neavând cazare până a doua zi și neștiind cum să găsească o legătură spre provincia Sichuan, au cerut sprijin la consulat. După o noapte și o zi cu peripeții, tinerii sportivi de la un club de Kungfu din Craiova au ajuns la Emeishan, tocmai la timp pentru a câștiga 5 medalii, dintre care una de argint și 2 de bronz la juniori, respectiv 2 de bronz la seniori. Întâlnirea cu ei m-a făcut să mă decid să mă alătur lotului național format din 26 de sportivi, însoțiți de personal din cadrul Federației Române de Wushu Kungfu, antrenori de la cluburi și câțiva părinți, pentru a fi alături de ei la propriu. Cu sprijinul nemijlocit și facilitarea oferită de către Departamentul Relații Internaționale al Guvernului Poporului din Provincia Sichuan, cărora le mulțumesc și pe această cale, am reușit să ajung la Emeishan și să observ personal efortul deosebit făcut de autorități pentru a găzdui cei peste 7.000 de participanți din 58 de țări. Din punct de vedere logistic și organizatoric, totul a mers ca pe roate, fără sincope. Este, într-adevăr, dificil să gestionezi atât de mulți oameni care concurau concomitent pe mai multe suprafețe de joc. Au fost poate și elemente de ordin tehnic, care pot fi îmbunătățite la edițiile viitoare, dar felicit organizatorii și autoritățile gazdă care au făcut acest eveniment de nivel mondial un succes. Legat de tinerii sportivi români: mi-a plăcut determinarea lor să câștige și mai ales sportivitatea cu care au acceptat faptul că acum pleacă acasă doar cu argint, cu bronz sau numai cu ceva mai multă experiență, alții fiind mai buni, dar data viitoare ei vor lua trofeul cel mare. Acești sportivi sunt atât ambasadori ai României la toate competițiile sportive la care participă, dar și un liant al legăturilor dintre China și România, prin practicarea și promovarea artelor marțiale chinezești, un element cultural foarte important care facilitează legăturile dintre țările noastre.”  

Impresionați de prestațiile tinerilor români în competiții, sportivii chinezi au dorit să-și facă poze cu ei, căci practicarea și promovarea artelor marțiale chinezești este un element cultural foarte important care facilitează legăturile dintre China și România. (Nina Felicia Gherman, jurnalist CMG)


Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree