Bursa – Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române va avea loc marţi şi miercuri
2023-08-28 15:29:56

,,Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române va avea loc marţi şi miercuri" consemnează Bursa. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, marţi şi miercuri, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR 2023), cu tema "O politică externă fermă a României: gestionând provocările şi maximizând oportunităţile", potrivit Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de MAE, ediţia RADR din acest an are loc în format fizic, după ce ultimele trei ediţii s-au derulat în mediul online. Evenimentul, organizat conform tradiţiei în apropierea Zilei Diplomaţiei Române (marcată anual la 1 septembrie) şi găzduit de ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, îi reuneşte pe şefii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare, precum şi pe directorii institutelor culturale ale României din străinătate, alături de care participă oficiali români de rang înalt şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat în România. De asemenea, sunt invitaţi reprezentanţi de prestigiu ai mediului academic şi ai grupurilor de reflecţie, ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai mass-media. Invitaţii speciali ai ministrului Luminiţa Odobescu vor fi omologii din Chile, Alberto van Klaveren Stork, şi Lituania, Gabrielius Landsbergis.

 

Textul integral AICI

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree