„Guvernul japonez a pus în primejdie poporul, marea și economia noastră.”„Japonia a pus în pericol viitorul nostru.”„Noi nu credem în politicienii care pretind că deversarea în ocean a apelor tratate nu reprezintă niciun pericol.”În ultimele zile, odată cu scurgerea în Pacific a apelor radioactive de la centrala nucleară avariată Fukushima, valuri de reproșuri au apărut unul după altul în țările de pe coastele Pacificului. Specialiștii susțin că țările din Pacific au tot dreptul să ceară Japoniei despăgubiri pentru apa uzată nuclear deversată.
Pentru Insulele Mashall și alte țări insulare din Pacific care au suferit de pe urma poluării nucleare, practica înfiorătoare a Japoniei le-a făcut să-și aducă aminte de mâhnirile lor anterioare.
Situat în centrul Oceanului Pacific, arhipelagul Mashall este format din peste 1.200 de insule vulcanice și atoli de corali. În anul 1944, insulele au fost cucerite de americani, care le-au administrat până în 1986, când țara și-a căpătat independența.
Conform ziarului The Los Angeles Times, între anii 1946-1958, SUA au testat, de 67 de ori, arme nucleare în arhipelag. În 1 martie 1954, pe atolul Bikini, armata americană a detonat una dintre cele mai puternice bombe nucleare chiar până în zilele noastre - cea cu hidrogen „Castle Bravo”, a cărei dimensiune a fost de 1.000 de ori mai mare decât explozia bombei atomice Little Boy care a aplatizat Hiroshima. Mai mult decât atât, armata americană a răsturnat direct pe Insulele Mashall cele peste 130 de tone de sol poluat de pe câmpul de testare a armelor nucleare din statul Nevada. În prezent, gropile cu reziduuri nucleare sunt calificate drept „morminte” de băștinași. Chiar și azi, indigenii din Insulele Mashall suferă din cauza radiațiilor radioactive, poluării vieții marine, scurgerii reziduurilor nucleare și altor dureri îngrozitoare.
Din această cauză, acum doi ani, când guvernul japonez a făcut public planul său de evacuare în mare a apelor reziduale, țările insulare din Pacific au prezentat opoziția lor vehementă. Insulele Mashall au solicitat de multe ori guvernului japonez să găsească un alt proiect și să nu pună noi deșeuri nucleare în Pacific. Seiichiro Takemine, profesor al Universității Meisei din Japonia, a efectuat recent investigații în Insulele Mashall. Locuitorii i-au spus că nimeni nu poate să înțeleagă și să scuze acțiunea egoistă a japonezilor. Alson Kelen, un navigator din Insulele Mashall a declarat că „Tragedia istoriei se repetă și noi suntem mereu batjocoriți de decidenți.”
Accidentul de la centrala Fukushima este cel mai catastrofal accident nuclear din istoria recentă, prin urmare s-au produs peste 1,3 milioane de tone de apă poluată nuclear. Multe studii au demonstrat că aceste ape conțin mai bine de 60 de radionuclee, a căror existență este de câteva sute de mii de ani. Partea japoneză a recunoscut și ea că aproape 70% din apele contaminate nuclear tratate prin ALPS (Advanced Liquid Processing System) încă nu pot atinge standardul de evacuare. Aceste substanțe toxice se vor răspândi cu curenții oceanici în toate oceanele lumii, fapt ce va duce la consecințe inestimabile. Pasând marele risc de poluare nucleară întregii lumi, Japonia trebuie să poarte responsabilitatea despăgubirilor.
De fapt, au fost elaborate multe convenții internaționale în cazul în care o țară evacuează deșeurile radioactive în ocean. De pildă, elaborată în 1958, Convenția de la Geneva privind marea deschisă precizează că țările lumii trebuie să nu arunce reziduurile radioactive, din contră, trebuie să adopte, împreună cu organizații internaționale, măsuri pentru prevenirea poluării apei maritime sau a cerului deasupra mării ca urmare a folosirii materialelor radioactive sau a altor materii dăunătoare. În Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, întocmită în 1982, se prevede clar că țările lumii au atribuții să ocrotească mediul maritim și nu trebuie să-l pericliteze sau să paseze pericolele altor state. Țară semnatară a acestor două convenții, dar și a Convenției privind notificarea prematură a accidentului nuclear, Convenției de la Londra privind prevenirea poluării marine și a multor tratate internaționale, Japonia a încălcat în mod arbitrar aceste convenții și trebuie să despăgubească țările victime.
Din practică, au fost destule precedente cu învinuiri și compensări privitoare la poluarea nucleară. Tribunalul Internațional de Arbitraj a decis între anii 1938-1941 că bioxidul de sulf emis de topitoria Trail Smelter din Canada a adus pagube statului Washington și că topitoria trebuie să plătească despăgubiri. În anii︐ 70 ai secolului trecut, din cauza testelor nucleare făcute de Franța în sudul Pacificului, Australia și Noua Zeelandă au făcut un apel împotriva statului francez la Curtea Internațională de Justiție. La începutul secolului acesta, Irlanda a făcut Marii Britanii o plângere la Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării, acuzându-o că a aruncat deșeuri nucleare în fundul mării. SUA s-au angajat să plătească despăgubiri în sumă de 150 milioane de dolari locuitorilor în conformitate cu Contractul Asociației Libere, pe care au semnat-o împreună cu Insulele Mashall în 1986. Ulterior, Tribunalul Internațional de Arbitraj, înființat în 1988, a decis că suma compensărilor trebuie ridicată la 2,3 miliarde de dolari, fapt refuzat de SUA.
Ca atare, țările din Pacific pot lua ca referință aceste procese și pot cere despăgubiri Japoniei, iar statul japonez trebuie judecat pentru vinovăția sa istorică.
