China va continua să fie un sprijin important pentru dezvoltarea economiei mondiale
2023-08-25 19:35:33

Redresarea economiei mondiale încetinește influențață fiind de politicile economice de austeritate luate de entitățile dezvoltate. În acest context, economia Chinei și-a menținut tendință de redresare, cu ritmul de creștere economică pe primele locuri în lume. Recent, Fondul Monetar Internațional (FMI) estima o creștere cu 5,2% a economiei chineze, iar rata contribuției Beijingului la PIB-ul global ar putea fi de până la 33%. Economia Chinei rămâne forța principală a lumii, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin.

Potrivit acestuia, China continuă deschiderea de nivel înalt pentru a crea un mediu de piață internționalizat. În prima jumătate a anului, volumul importurilor și exporturilor de mărfuri din China a fost de 20,1 trilioane de yuani. Recent, Consiliul de Stat al Chinei a emis un document pentru îmbunătățirea mediului investițional și atragerea de investiții străine, care cuprinde 24 măsuri în șase domenii.

Wang Wenbin a adăugat că avantajele economiei de piață cu caracteristici chinezești, a cererii uriașe de pe piață, aprovizionare sistemelor industriale și cu profesionalismul unui număr mare de angajați și întreprinzători de calitate, economia Chinei este rezistentă și are potențial și vitalitate. De asmenea, va continua să fie un sprijin important la nivel mondial și va oferi oportunități întregii lumi.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree