Noi încercări în sectorul turistic tradițional
2023-08-25 17:33:08

Turista Hao Tingting a beneficiat de proiectul turistic interactiv „24 ore la Chang'an”. Ea a făcut întâi o vizită la un salon de coafură în stilul dinastiei Tang și s-a îmbrăcat în costume specifice perioadei, apoi a intrat într-o clădire unde a trăit o experiență de viață de acum 1.000 ani. Aici a întâlnit oamenii îmbrăcați cu costume antice, ca niște personaje NPC din jocuri electronice, precum renumitul călugăr Xuanzang și favorita Yang Yuhuan, a făcut popasuri la cârciume deschise de tinere fete originare din Asia Centrală, pentru a degusta vinuri și admira dansuri străine, a avut mult noroc să aibă parte de spectacole de circ, care aveau loc neurmărind un program stabilit. Hao a petrecut o zi, la fel cum petreceau oamenii de acum peste 1.000 ani.

De la redeschiderea proiectului turistic, biletele se epuizează de obicei în doar două zile. Asemenea proiecte se găsesc și în alte destinații turistice chineze. 

Studentul Song Ciyi din Beijing a fost în vacanța de vară în orașul Pingyao, unde a vizitat proiectul interactiv „Reîntâlnire cu Pingyao„, mărturisind că deși spectacolul are loc într-un teatru, se văd străduțe vechi cum sunt cele reale, iar artiștii sunt destul de devotați. 

Statisticile arată că, în timpul vacanței de vară, numărul zilnic al spectacolelor „Reîntâlnire cu Pingyao” au fost cu două mai multe decât în perioada de dinaintea pandemiei. Un responsabil al spectacolului a declarat că, în anul când a fost lansată premiera spectacolului, numărul vizitatorilor a fost de 260.000. Acum, cifra vizitatorilor din primele șase luni din 2023 a depășit 330.000, doar în luna iulie fiind de peste 100.000. Veniturile au ajuns la peste 21 milioane yuani.

Pe măsură ce sectorul turistic se relansează, proiectele turistice interactive precum „24 ore la Chang'an” și „Reîntâlnire cu Pingyao” au fost redeschise publicului, constituind o forță motrice pentru creșterea economică a localităților. 20 proiecte interactive în turismul chinez au fost lansate în ultimii ani pentru a promova dezvoltarea calitativă a turismului. 

În al doilea trimestru din 2023, au fost organizate 41.100 reprezentații artistice turistice, veniturile realizate totalizând aproape 4,8 miliarde yuani, în timp ce numărul vizitatorilor a fost de aproape 23 de milioane, în creștere cu 50,55%, 109,43%, respectiv 42,12%, față de trimestrul precedent. Spre sfârșitul vacanței de vară școlară, pe lângă proiectele amintite, alte experiențe turistice au atras o atenție deosebită, cum ar fi șederea turstică scurtă și city walk.

Studenta Luo Qian, care a călătorit la orașul Huizhou din provincia Guangdong, a declarat că și-a prelungit cazarea la hostelul undă stătea, pentru a se bucura de mai multe zile pe litoral.

Datele de pe mai multe aplicații de telefon care oferă servicii turistice arată că postările privind stațiunea de coastă și surfingul au crescut cu 320% și 110% față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, căutările pentru city walk au crescut cu 150% față de luna precedentă, în timp ce postările au crescut cu 105%. 

Analiști sunt de părere că experiențe turistice profunde, libere și cele culturale, reprezintă principala cerere în rândul tinerilor. Turiști nu doar că vor să viziteze o localitate, ci vor și să petreacă o perioadă de timp.

Noile tendințe turistice satisfac cererea tinerilor și devin un mod de viață al acestora. 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree