Chen Qin, profesoara de pipa
2023-08-23 16:16:58

Pipa este un instrument muzical tradiţional chinezesc cu coarde, care datează din perioada Dinastiei Qin (221-207 î.e.n.). Profesoara chineză de pipa Chen Qin este totodată și vlogger cu peste 300.000 de urmăritori. Ea a început să învețe pipa când avea nouă ani. Astfel, povestea sa cu acest instrument muzical durează deja 29 de ani. 

Chen Qin a absolvit Conservatorul din Xi︐an, ulterior Birmingham City University. În timpul studiilor în Marea Britanie, împreună cu câțiva muzicieni, a înființat Orchestra de cameră chineză „BCCM” din Birmingham. Chen Qin nu a uitat cât de călduroși au fost spectatorii la unul din concertele denumite „Fineţea muzicii chinezești”. În acea seară cu ploaie torențială, la intrare, spectatorii au stat la coada din fața sălii de concert, care se întindea până în locul de vizavi de sală.

„Această sală de concert poate primi maxim 500 de spectatori, dar au venit peste 600. Au fost plasate câteva rânduri provizorii de scaune. La ultimul moment, care cuprindea cântecul ,Descendenții dragonului︐ , toți s-au ridicat în picioare și au interpretat împreună cu noi. A fost greu de exprimat în cuvinte sentimentul nostru de mândrie și forța de coeziune a sălii. Îmi aduc aminte că un bunic britanic a cântat cu voce foarte tare și cu multă înflăcărare, fără însă să lămurească bine sensul cântecului. În acea clipă, ochii mei înotau în lacrimi, întrucât eram mândră de patria mea. ”

Chen Qin a subliniat că în Marea Britanie a văzut că mulți tineri chinezi au prezentat din proprie inițiativă și pe diferite căi, publicului străin, cultura și arta tradițională chinezească, sperând ca tot mai mulți oameni să cunoască valorile culturale chinezești.

„În diferite țări, pe străzi am văzut chinezi prezentând dansuri chinezești, ori kungfu, sau cântând la guzheng, un instrument tradiţional chinezesc asemănător cu ţitera. De pildă, pe o stradă din Franța, am văzut cum tânăra instrumentistă Peng Jingxuan a cântat la guzheng. Am înțeles că a făcut asta timp de cinci ani. Am fost tare impresionată, pentru că am susținut și eu reprezentații pe străzi din Marea Britanie. Totuși, n-am avut așa de mare influență, având în vedere și nivelul scăzut de informatizare de atunci. Acum, datorită mijloacelor informatice, putem să transmitem cultura și arta chinezească atât offline, cât și online. Cred că studenții chinezi din străinătate pot juca un rol în popularizarea și moștenirea culturii chineze. ”

Experiențele din Marea Britanie au deschis orizontul lui Chen Qin și au inspirat-o foarte mult. După studii, ea s-a întors în China și a profitat de dezvoltarea fulminantă a sectorului de we-media. Ea a spus că expresia „să înflorească o sută de flori şi să se întreacă o sută de şcoli” este o metaforă potrivită pentru atmosfera de creație pentru we-media din China. Eutuziasmată, a devenit vlogger. În patru ani, numărul urmăritorilor săi a ajuns la peste 300.000.

„Mă ocup de we-media și doresc să transmit cunoștințe despre pipa internauților chinezi și străini, pentru ca toată lumea să descopere spiritul culturii chineze, care este baza noastră de încredere în sine. De exemplu, cum arată pipa din Dinastia Song sau pipa din Dinastia Tang. În privința istoriei și originii acestui instrument muzical, multor oameni le lipsesc cunoștințele. În copilărie, noi am învățat poezia , Cântare la pipa︐ de Bai Juyi. La școală am simțit o rezonanță puternică legată de frumusețea acestui instrument muzical. Astfel, caut modul de interpretare preferată de fanii mei, pentru ca ei să înțeleagă mai bine valoarea acestuia. ”

Chen Qin a descoperit interesul tot mai mare al tinerilor față de cultura tradițională chinezească, explicând că majoritatea urmăritorilor săi sunt tineri, dar are și mulți elevi. Ea speră ca prin eforturile sale, din ce în ce mai mulți tineri să fie fascinați de echitatea, spiritul și estetica culturii chineze.

„Guvernul chinez a adoptat foarte multe măsuri pentru protejarea culturii noastre milenare. La facultate, am fost informată despre fondurile naționale de artă pentru creatorii și moștenitorii culturii tradiționale. Sunt convinsă că dacă aceste patrimonii pot fi văzute, pot fi studiate. Noua generație reprezintă speranța și viitorul nostru. ”

Vorbind despre planul de creație, Chen Qin a declarat că vrea să persevereze în urmărirea visului său de a transmite chintesența culturii chineze.

„Ne bucurăm de o ambianță culturală extraordinară în China. Am convingerea că cultura chineză va fi cunoscută de tot mai mulți străini. Dezideratul meu este să răspândesc muzica cântată la pipa în rândul cât mai multor străini, indiferent dacă sunt în China sau peste hotare. Va fi o interacțiune îmbucurătoare și interstatală, care merită efortul nostru permanent. ”

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree