Un articol semnat de Xi Jinping a fost publicat în presa sud-africană
2023-08-21 16:29:03

(www.cfp.cn)

(www.cfp.cn)

Un articol semnat de președintele Chinei, Xi Jinping, intitulat „Imensa navă a prieteniei și cooperării China-Africa de Sud către un succes mai mare”a fost publicat luni în mai multe ziare din Africa de Sud, precum The Star, Cape Times, The Mercury și Independent Online, în marja celui de-al 15-lea Summit BRICS de la Johannesburg. De asemenea, Xi Jinping va participa la acest summit și va face o vizită de stat în Africa de Sud.

Xi Jinping arată în articol că prietenia dintre China și Africa de Sud a traversat o lungă perioadă de timp și a depășit munți și oceane. În cei 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, raporturile bilaterale au avut o dezvoltare în salturi, de la parteneriat la parteneriat strategic și apoi la parteneriat strategic cuprinzător. Raporturile dintre cele două țări au intrat într-o „epocă de aur”, bucurându-se de perspective optimiste.

În ultimii ani încrederea strategică reciprocă dintre China și Africa de Sud s-a aprofundat în mod constant. Cele două țări acordă reciproc sprijin ferm în problemele legate de interesele nucleu și de preocupările majore bilaterale, mențină coordonarea în problemele internaționale și regionale majore, practică multilateralismul real și impulsionează accelerarea construirii unei ordini internaționale mai juste și echitabile.

Relațiile China-Africa de Sud se află într-un nou punct istoric care exercită o influență din ce în ce mai mare pe scena internațională. Președintele Chinei așteaptă ca în cursul actualei vizite să deschidă împreună cu președintele Africii de Sud, Matamela Cyril Ramaphosa, un nou capitol al relațiilor bilaterale de parteneriat strategic cuprinzător. 

Au trecut deja 10 ani de la lansarea de către Xi Jinping a principiilor politicilor Chinei față de Africa, adică sinceritatea, rezultatele reale, prietenia și buna-credință. În ultimul deceniu China și Africa au înaintat pe drumul constituirii unei comunități cu destin comun al omenirii. În fața schimbărilor profunde nemaivăzute din ultimul secol, relațiile stabile și cooperarea fructuoasă dintre China și continentul african vor da un imbold mai mare dezvoltării globale și vor asigura o mai mare stabilitate lumii. Xi Jinping și-a exprimat dorința de a impulsiona alături de liderii africani luarea unor măsuri active, eficiente și durabile, prin extinderea parteneriatelor în agricultură, industrie manufacturieră, energii noi și economie digitală, pentru o bună integrare economică, industrializare și modernizare a agriculturii în Africa. China dorește ca țările africane și Uniunea Africană să joace un rol mai mare în afacerile internaționale și regionale.

Privind la următorii 25 de ani, imensa navă a prieteniei și cooperării China-Africa de Sud va naviga numai înainte. Cauza de construire a unei comunități cu destin comun China și Africa și a unei comunități cu destin comun al omenirii în noua eră va obține rezultate mari, conchide Xi Jinping în articol.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree