O moldoveancă transmite mesaje muzicale pentru Planetă
2023-08-14 16:17:16

FOTO: CFP

Impactul schimbărilor climatice este resimțit la nivel global, omenirea fiind îngrijorată de ceea ce urmează. Tocmai de aceea este necesară sensibilizarea opiniei publice, transmiterea cât mai multor mesaje motivaționale. Acest lucru îl poate face fiecare dintre noi, în felul său, așa cum crede că va fi mai convingător.

Renumita violonistă Patricia Copacinshi, originară din Republica Moldova, stabilită în Confederația Elvețiană, a ales muzica în demersul său civic. În cadrul prestigiosului Festival Menuhin din orașul Gstaad, Elveția, care se desfășoară în perioada 14 iulie-2 septembrie, Patricia Copacinschi, a decis să lanseze proiectul "Muzică pentru Planetă". În primul spectacol tematic a ales muzica mai multor compozitori celebri. Inspirată de frumusețea naturii, această muzică transmite mesaje omenirii, care este datoare să salveze natura, Planeta în general. Creațiile lui Handel, Schubert, Shostakovich au armonizat perfect cu mesajele poetice, pe care artista le-a încadrat în concertul său, dar și cu imagini care reflectă splendoarea naturii.

Venind cu un nou format de prezentare a muzicii clasice, Patricia Copacinschi poate nu a fost înțeleasă de spectatorii obișnuiți cu intrepretarea tradițională, dar are certitudinea că mesajele ei pentru Planetă au sensibilizat opinia publică. Și cu siguranță, Patricia Copacinschi, câștigatoarea premiului Grammy 2018, la categoria "Cel mai bun spectacol de muzică de cameră", pentru discul "Death & The Maiden", laureată a multor prestigioase premii, cu apariții pe cele mai prestigioase scene ale lumii, ambasadoare a Bunăvoinţei "Terre des Hommes", va continua cu aceeași pasiune și dăruire să transmit mesajele sale pentru Planeta Pământ.

 

Reporter: Anatol Caciuc, Chișinău

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree