China, locul 11 în Indicele Global al Inovației
2023-08-04 15:10:18

China ocupă locul 11 în Indicele Global al Inovației pe anul 2022, clasament realizat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (WIPO), Universitatea Cornell și INSEAD. China devine o mare putere tehnico-științifică, a declarat Wu Zhaohui, ministrul adjunct chinez al științei și tehnologiei.

Până la sfârșitul lunii Iunie 2023, un număr de 542 de companii au fost cotate la bursă pentru inovații tehnico-științifice, valoarea acţiunilor emise totalizând 6,72 trilioane yuani. De asemenea, 204 firme au fost cotate la Bursa de Valori din Beijing, valoarea totală a acțiunilor fiind de 266,8 miliarde yuani.

Indicele Global al Inovației este un clasament al țărilor privind capacitatea de inovație. În calculul acestui indice sunt luați în considerare indicatori de dezvoltare privind: numărul solicitărilor de proprietate intelectuală, bugetul alocat învățământului, numărul publicațiilor de știință și tehnologie, activitatea științifică, infrastructura și inovația, din 127 de țări și entități economice.

(Sursa fotografiei: https://www.cfp.cn/)

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree