China solicită aplicarea Tratatului privind neproliferarea nucleară
2023-08-01 19:38:57

(cea de-a 11-a conferință pentru examinarea Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare www.cfp.cn)

(Cea de-a 10-a conferință pentru examinarea Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare organizată la New York www.cfp.cn)

Lumea trebuie să mențină echilibrul și stabilitatea strategică, impulsionând rațional și pragmatic dezarmarea nucleară, a declarat Sun Xiaobo, Directorul Departamentului pentru Controlul Armelor din cadrul Ministerului chinez de Externe, în cadrul primei ședințe de pregătire a celei de-a 11-a conferințe pentru examinarea Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare organizată la Viena. 

Potrivit acestuia, China susține interzicerea și distrugerea completă a armelor nucleare. De asemenea, China își menține angajamentul de a nu utiliza niciodată și în niciun caz prima armele nucleare, să nu le folosească împotriva țărilor sau regiunilor care nu dețin arme nucleare. China va menține propriile capacități nucleare la nivelul minim necesar, în scopul protejării securității naționale, și nu va participa la cursa înarmărilor de sub nicio formă.

Sun Xiaobo a mai declarat că țara care dispune de cel mai mare arsenal nuclear trebuie să îndeplinească obligațiile speciale și prioritare în procesul de dezarmare nucleară, aplicând eficient noul Tratat privind reducerea armelor strategice, diminuând substanțial arsenalul nuclear, pentru a crea condițiile participării și celorlalte țări posesoare, la procesul dezarmării nucleare.

Oficialul chinez a subliniat că trebuie susținut multilateralismul real,  alături de sistemul internațional de neproliferare nucleară. Comunitatea internațională trebuie să rezolve prin mijloace politice și diplomatice problema nucleară iraniană, cea din peninsula coreeană și alte probleme regionale fierbinți, continuând să sprijine constituirea zonei fără arme nucleare și alte arme de distrugere în masă, în Orientul Mijlociu.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree