Ziarul Financiar – Inflaţia se ţine tare la peste 10%, în ciuda unei ieftiniri firave a alimentelor în iunie
2023-07-14 16:29:55

"Inflaţia se ţine tare la peste 10%, în ciuda unei ieftiniri firave a alimentelor în iunie“ informează Ziarul Financiar. Preţurile, per ansamblu, au continuat să crească în iunie 2023, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), chiar dacă în iunie faţă de mai s-au înregistrat câteva ieftiniri firave la ulei, făină sau mălai. Astfel, inflaţia se ţine sus, la 10,3%, mult peste intervalul ţintă de 1,5-3,5% al Băncii Naţionale a României (BNR). „Revenirea inflaţiei în intervalul ţintă al BNR poate fi o sarcină mult mai dificilă, având în vedere profilul inflaţiei din ultimele luni. Evoluţia actuală a IPC (indicele preţurilor de consum – n. red.) este în concordanţă cu opinia noastră conform căreia inflaţia generală este probabil să intre în zona cifrelor cu un singur număr începând cu al treilea trimestru şi să încheie anul la 7,5% an/an. Nu ne aşteptăm ca aceasta să intre în intervalul ţintă nici anul viitor“, scrie Vlad Ioniţă,  economist BCR, într-o analiză a datelor publicate de INS.

 

Textul integral AICI 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree