Agerpres – Piaţa berii din România a scăzut cu 9%, la cinci luni (Berarii României)
2023-07-11 15:54:02

"Piaţa berii din România a scăzut cu 9%, la cinci luni" aflăm din Agerpres. Piaţa berii din România a scăzut cu 9% în primele cinci luni ale anului în curs, faţă de acelaşi interval din 2022, arată datele publicate, marţi, de Asociaţia Berarii României.

"Această scădere a pieţei este pusă pe seama unei serii de factori. Printre cei mai importanţi sunt scăderea puterii de cumpărare şi contextul economic dificil, dat de accelerarea ratelor de inflaţie şi a preţurilor materiilor prime. Un alt factor responsabil de scădere este creşterea alarmantă a costurilor de producţie, care se menţine şi în acest an, chiar dacă anumite categorii de costuri, cum ar fi cele cu energia, s-au stabilizat. Au mai contribuit la aceste rezultate şi temperaturile sub media perioadei normale de început de vară, berea fiind o băutură al cărei consum este puternic influenţat de vreme. (...) Rezultatele se înscriu în trendul descendent manifestat încă de anul trecut, tendinţa continuând accelerat şi în acest an", se menţionează într-un comunicat de presă al organizaţiei, transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, în România procesele de producţie şi comercializare specifice industriei berii sunt realizate local în proporţie de 97%, iar 50% dintre ingredientele folosite în procesul de fabricare a berii provin din agricultura românească.

 

Textul integral AICI

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree