Vicepreședintele Agenției Mondiale Antidoping (WADA), Yang Yang, a declarat că deși sporturile electronice emergente diferă de sporturile tradiționale, acestea se confruntă cu probleme de dopaj, activitatea antidoping trebuind derulată cât mai curând posibil, pentru a proteja sănătatea fizică și mentală a sportivilor.
În ultimii ani, sporturile electronice, ca sport emergent, au atras participarea tot mai multor tineri și au fost treptat asimilate de lumea sportului tradițional. Singapore a găzduit prima săptămână olimpică E-sport, sporturile electronice devenind discipline oficiale la Jocurile Asiatice Hangzhou 2022. Dezvoltarea rapidă a sporturilor electronice a adus, însă, o serie de probleme legate de dopaj.
Yang Yang consideră că e-sporturile și sporturile tradiționale au cerințe extrem de ridicate cu privire la concentrarea și condiția fizică a sportivilor, ceea ce poate duce la dopaj.
"WADA a fost conștientă de potențialul abuz de dopaj în E-sport și a purtat discuții cu organizațiile relevante", a declarat Yang, care a urmărit unele competiții interne și a constatat că sportivii efectuează antrenamente de mare intensitate, uneori până la 16-18 ore pe zi, trebuind să aibă condiție fizică și concentrare maxime în competiții.
"Iată de ce, WADA este îngrijorată. Există deja dovezi ale abuzului de substanțe interzise în rândul unor competitori de E-sport, sănătatea, siguranța fizică și mentală reprezintă o preocupare."
În prezent, există mulți participanți la o varietate de competiții de e-sport în întreaga lume, dar majoritatea evenimentelor nu sunt supuse Codului Mondial Antidoping. Jucătorii de E-sporturi nu sunt nici educați, nici testați anti-doping. Yang consideră că, în comparație cu organizațiile sportive și sportivii care respectă regulamentele, vidul anti-doping în sporturile electronice nu conduce la protejarea sportivilor, ci subminează un mediu sportiv echitabil. Astfel, organizațiile internaționale legate de E-sport ar trebui să formuleze programe antidoping adecvate.
"WADA consideră că sporturile electronice trebuie să stabilească reguli pentru a se proteja împotriva eventualelor riscuri de abuz de droguri. Este timpul să să acționăm", a declarat aceasta.
Yang Yang este mulțumită de faptul că diferite organizații au început să adopte măsuri cu privire la problema dopajului în sporturile electronice. De exemplu, în cadrul Săptămânii Olimpice a Sporturilor Electronice din Singapore, sportivilor li s-au prezentat pentru prima dată informații antidoping.
Yang Yang a mai arătat că revizuirea regulamentului este pe cale să demareze, cerințele antidoping în probele e-sport putând fi adăugate în cadrul acestuia.