Premierul desemnat Marcel Ciolacu şi membrii Cabinetului său aşteaptă, astăzi, votul de învestitură al plenului Parlamentului pe componenţa propusă, dar şi votarea programului de guvernare propus. Şedinţa plenului reunit are loc după ce, ieri, am asistat la o audiere pe repede înainte a tuturor candidaţilor pentru funcţia de ministru, toţi aceştia primind aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate.
Ceea ce în statele civilizate pare o misiune dificilă pentru persoanele nominalizate pentru funcţia de ministru, în România este o chestie de maximum 50 de minute. Audierea în faţa comisiilor de specialitate reunite nu mai reprezintă nici sperietoare, nici piatră de încercare pentru politicienii care doresc să devină miniştri, atât timp cât cei care îi propun îi ajută să sară peste întrebările incomode.
Aşa s-a întâmplat şi ieri, când mai mulţi miniştri ai viitorului Cabinet Ciolacu au fost protejaţi în comisiile reunite de membrii coaliţiei PSD-PNL, care în unele cazuri au primit ajutor chiar şi din partea foştilor colegi de coaliţie, adică din partea reprezentanţilor UDMR.
Textul integral
AICI -