În vremurile de demult, la poalele munţilor din miazănoapte trăia un moşneag pe nume Yugong. La cei nouăzeci de ani ai săi, se simţea încă în putere, doar că îl măcina o mare supărare. Cei doi munţi, Taihang şi Wangwu, de lângă casa lui, îi împiedicau drumul spre miazăzi.
Într-o zi, Yugong i-a adunat pe toţi ai lui şi le-a spus:
- M-am gândit că dacă ne-om uni puterile, am putea dărâma aceste piedici şi ne-om tăia cale dreaptă spre miazăzi. Ei, ce ziceţi? Vă învoiţi, ori ba?
Încuviinţară cu toţii şi, fără a mai pierde vremea, s-au şi apucat de treabă. Yugong, împreună cu trei dintre fiii lui şi cu nepoţii, începură să sape muntele, să umple coşuri întregi cu pământ şi pietre, deşertându-le apoi în Marea Bohai. Trudiră ei din zori şi până în noapte, trecu şi vara, veni şi iarna, dar din apriga lor muncă, mai nimic nu se vedea.
Zhisou, un alt moşneag din partea locului, râdea de Yugong şi căuta într-una să-l abată de la gândul lui năstruşnic de a reteza munţii, zicându-i:
- Isprăveşte omule, nu fi prost! Eşti bătrân, n-ai să biruieşti!
Dar Yugong i-o întoarse:
- Ba, prost eşti tu! Să ştii de la mine, că după ce eu m-oi stinge, viaţa o merge înainte prin urmaşii mei, prin urmaşii urmaşilor mei, care, la rândul lor, s-or înmulţi şi alţi prunci s-or ivi. Aşa că neamul meu s-o înlănţui şi-o creşte întruna. Iar munţii ăştia tot s-or micşora. Şi-om trudi să-i năruim, să ne facem viaţa mai uşoară.
Zhisou nu mai avu ce să răspundă. Dar vorbele lui Yugong rostite cu atâta îndârjire au ajuns la urechile Zeului Munţilor, care se afla atunci tocmai pe creasta unui nor. Speriat, a alergat să-l vestească pe Împăratul Cerului care, la rândul lui, înduioşat de voinţa şi râvna lui Yugong, a poruncit pe dată celor doi flăcăi ai Zeului Puterii să mute cei doi munţi din loc. Trimişii au luat fiecare câte un munte în spinare şi i-au înfipt, unul la răsăritul ţinutului Shuo, altul în partea de miazăzi a ţinutului Yong. Şi aşa, Yugong a scăpat de supărare şi a trăit în tihnă alături de urmaşii lui, în mândra lui casă de pe drumul drept, nestânjenit de munţi, care acum se zăreau hăt departe.

Traducere: Li Jiayu

（Sursa fotografiei: https://www.cfp.cn/)