Tehnologiile inteligente ne schimbă viața
2023-06-01 10:13:36

A 7-a ediție a Congresului Mondial al Inteligenței a avut loc zilele trecute la Tianjin. Expoziția tehnologiilor inteligente din cadrul evenimentului a avut zece zone tematice, dedicate inteligenței artificiale, 5G+Internet industrial, două zone experimentale pentru vehiculele conectate inteligent (ICV), suprafața expozițională fiind de peste 120.000 mp. Un număr de 492 de companii și instituții de profil, inclusiv unele aflate între cele mai puternice 500 de companii din lume, giganți interni din domeniul tehnologiilor inteligente și instituții de învățământ superior, au participat la congres.

Pentru un pacient întins pe pat se obțin automat datele privind starea de sănătate, prezentate imediat pe un ecran instalat la capul patului, în locul tradiționalelor fișe medicale din hârtie, care includ informațiile pacientului. Într-o cameră inteligentă rezervată pacienților internați, echipamentele inteligente colectează, în locul asistentei medicale, date de bază privind tensiunea, saturația cu oxigen, apoi le încarcă online, într-un sistem de diagnosticare inteligentă. Această cameră inteligentă a fost prezentată de Spitalul pentru Cancer din Tianjin. 

Într-o altă zonă expozițională, un sistem inteligent de asistență medicală iFLY TEK poate identifica pacientul cu ajutorul informațiilor fundamentale ale acestuia, apoi analizează automat istoricul de diagnostic, prezentând propuneri medicului. Sistemul poate identifica peste 1.400 de boli.

Cu acest prilej, publicul vizitator a putut să cunoască și un autoturism dotat cu un sistem inteligent. Mașina este capabilă să prezinte pasagerului o hartă de trafic, să emită semnale când ajunge la intersecții și să lanseze alerte când apar pericole. Toate instalațiile de trafic din fiecare intersecție sunt urmărite prin Internet. Această tehnologie a început să fie popularizată în zona pilot a Internetului vehiculelor din Tianjin. Specialiști susțin că Internetul vehiculelor nu reprezintă o rețea simplă, ci un cerc închis, integrat, cu vehicule, drumuri, infrastructură și algoritmii. 

Valoarea contractelor semnate în cadrul acestei ediții a Congresului a ajuns la 81,5 miliarde yuani, domeniile vizate fiind: tehnologia informatizării, auto și biomedicina.

Robotul inteligent de transport pe energie hidroelectrică, dezvoltat de Grupul Portului Tianjin, a fost lansat în cadrul Congresului. Robotul are senzori de radar, camere video și navigație integrată, fiind ghidat în rețeaua 5G, sistemul de navigație Beidou, putând funcționa fără șofer și fără niciun obiect de reper.

Inteligența artificială este o forță majoră în noua etapă de reformare tehnologică și industrială. AI Generativă a început să se afirme anul acesta. În comparație cu tradiționala inteligență artificială (AI) identificativă, AI Generativă este un mijloc general capabil să producă texte, să analizeze date, să codeze, să genereze imagini și alte produse transmedia, aducând o influență revoluționară modalităților de producție și guvernării sociale.

În ultimele luni, lideri din domeniu precum Baidu, 360 și iFLY TEK, au lansat succesiv propriile produse Foundation Model. 

Peste două milioane de clienți stau la coadă pentru testarea produselor Foundation Model ale corporației Baidu. Analiști susțin că Foundation Model va produce o nouă revoluție industrială, deoarece aceasta este ca o centrală electrică unde se transformă Big Data, care nu se poate valorifica direct, în electricitate, și o trimite diferitelor sectoare de activitate.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree