
(Foto:www.cfp.cn)
Un grup de investigație al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a ajuns în Japonia, pentru a verifica procesul de deversare în mare a apelor contaminate nuclear de la centrala nucleară nr. 1 din Fukushima, informează agenția de presă Kyodo, citată de China News.
Procesul de verificare va dura până la data de 2 iunie, părțile implicate urmând să analizeze rezultatele cercetărilor făcute până acum, pentru a lansa, cel mai devreme în luna iunie, un raport amplu privind deversarea apelor contaminate nuclear.
Grupul de investigație este format din oficiali AIEA și experți străini. Membrii grupului au avut discuții cu reprezentanții Ministerului nipon al Economiei, Comerțului și Industriei, Comisiei de Reglementare a Energiei Nucleare și companiei Tokyo Electric Power. Conform planului, grupul va ajunge la data de 2 iunie, la centrala nucleară nr. 1 de la Fukushima.