Principiul unei singure Chine, criteriul participării Taiwanului la evenimentele organizațiilor internaționale
2023-05-19 19:39:17

Prezența regiunii chineze Taiwan la manifestările organizațiilor internaționale, inclusiv ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), trebuie să aibă clar în vedere principiul existenței unei singure Chine, un principiu cu importanță esențială, confirmat prin Rezoluția 2758 a Adunării Generale a ONU și Rezoluția 25.1 a Conferinței OMS, a declarat Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe.

În perioada 2009-2016, regiunea Taiwan a fost prezentă, în numele „Taipeiul chinez”, ca observator la Conferința OMS, după aranjamentul special făcut, prin consultări, de cele două maluri ale Strâmtorii Taiwan, pe baza susținerii principiului unei singure Chine și a „Consensului din 1992”. Însă, din 2016, de la preluarea puterii, Partidul Democrat Progresist a pus interesele politice deasupra bunăstării cetățenilor, insistând cu încăpățânare pe poziția de scindare a Chinei. Astfel, a fost anulată baza politică pentru participarea regiunii Taiwan la conferința OMS. Pentru apărarea principiului unei singure Chine, dar și a seriorității și prestigiului rezoluțiilor ONU și OMS, partea continentală a Chinei nu permite regiunii Taiwan să ia parte la conferința anuală din 2023 a OMS, a subliniat oficialul chinez.

În ceea ce privește declarațiile autorităților taiwaneze potrivit cărora absența Taiwanului de la conferința OMS va duce la „o deficiență”a sistemului sanitar internațional, Wang Wenbin a arătat că guvernul central de la Beijing acordă permanent o mare importanță sănătății compatrioților taiwanezi. După înțelegerea realizată de China și OMS, cu premisa principiului unei singure Chine, specialiști taiwanezi în medicină pot participa la conferințele pe tema tehnologiei OMS. În 2022, un număr de 26 de experți din Taiwan au fost prezenți la evenimentele aferente. În plus, Taiwanul poate obține prompt informațiile OMS privind incidentele neașteptate din domeniul sănătății publice de la nivel mondial. De asemenea, incidentele din Taiwan pot fi raportate fără întârziere OMS.

Până în prezent, autoritățile de la Beijing au informat regiunea Taiwan cu privire la peste 500 de focare COVID-19 și cu privire la situația locuitorilor taiwanezi cu infecție COVID-19, care se aflau în partea continentală a Chinei, a mai arătat Wang Wenbin.

(Sursa fotografiei: https://www.cfp.cn/)

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree