Schimburile dintre China și țările din Asia Centrală sunt într-o nouă etapă
2023-05-16 16:29:20

(VCG)

Summitul China-țările din Asia Centrală va avea loc între 18 și 19 mai, în orașul Xi'an, provincia Shaanxi. Va fi prima reuniune la vârf organizată offline în cei 31 de ani de după stabilirea relațiilor diplomatice. Privind retrospectiv, se observă că relațiile de buni vecini, prieteni, parteneri și frați reflectă în mod viu prietenia dintre China și cele cinci țări din Asia Centrală.     

În luna septembrie 2013, președintele Chinei, Xi Jinping, a efectuat primul său turneu în Asia Centrală. În discursul de la Universitatea Nazarbayev din Kazahstan, el a evocat cu emoție Drumul Mătăsii din antichitate, cu o istorie de peste 2.000 de ani, care leagă Europa de Asia.     

„Istoria schimburilor în cei peste 2.000 de ani dovedește că doar dacă perseverează pe calea unității și încrederii reciproce, a egalității și avantajului reciproc, a incluziunii și învățării reciproce, a cooperării și câștigurilor comune, statele cu grupuri etnice, credințe și culturi diferite pot întru totul să se bucure de pace și de dezvoltare comună”, a declarat Xi. În discurs, liderul chinez a prezentat politica de bună vecinătate, prietenie și cooperare adoptată de China față de țările din Asia Centrală, exprimând disponibilitatea Chinei de a acționa alături de țările implicate pentru consolidarea încrederii reciproce, a preieteniei și cooperării, pentru o dezvoltare și prosperitate comună, în beneficiul popoarelor diferitelor țări.  

    „Decât o rudă îndepărtată mai bine un prieten în apropiere. China și țările din Asia Centrală sunt vecini apropiați. China acordă o mare importanță dezvoltării relațiilor de prietenie și cooperare cu statele din Asia Centrală și le ia drept o prioritate în diplomația sa”, a mai spus Xi Jinping. În ultimul deceniu, schimburile la nivel înalt între China și cele cinci țări din Asia Centrală au fost frecvente. Președintele Xi a fost în vizite în această regiune, de șapte ori.     

China întreține azi relații cuprinzătoare de parteneriat strategic, a semnat documente de cooperare în realizarea în comun a inițiativei ”O centură, un drum”, este angajată la nivel bilateral în aplicarea conceptului comunității umane cu destin comun, cu toate cele cinci țări din Asia Centrală. La apropiatul summit China-țările din Asia Centrală, părțile vor arăta încă o dată lumii nivelul mare de dezvoltare a relațiilor interstatale.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree