Bursa - Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Annalena Baerbock în marja reuniunii Gymnich de la Stockholm
2023-05-15 15:51:07

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, vineri, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania, Annalena Baerbock, în marja reuniunii Gymnich de la Stockholm, conform News.ro.
"Discuţiile au vizat atât oportunităţile de consolidare a relaţiilor româno-germane cu caracter strategic, cât şi subiectele de actualitate de pe agenda europeană, inclusiv în contextul războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. Astfel, cei doi miniştri au discutat despre subiectul aderării României la spaţiul Schengen, ministrul Aurescu prezentând detaliat stadiul demersurilor părţii române", a transmis, ieri, Ministerul Afacerilor Externe.
Ministrul german de Externe a reconfirmat, în mod ferm, sprijinul puternic al Germaniei pentru aderarea României cat mai curând, precizând, printre altele, că discuţiile interne din ţara sa privind gestionarea frontierelor interne Schengen cu alte state membre nu afectează în niciun fel poziţia menţionată a Berlinului.
Textul integral AICI

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree