Festivalul florilor de cireș din Lvshun
2023-04-28 17:48:34

Ceremonia de inaugurare a festivalului. Fotograf: Huang Fei

Sezonul florilor de cireș din China variază în funcție de zonă, pentru că primăvara străbate China de la sud până la nord. În districtul Lvshun din orașul Dalian din nord-estul Chinei, cireșii au început să înflorească chiar la mijlocul lunii aprilie, când a fost inaugurat Festivalul florilor de cireș.

"Dansul florilor de cireș, bucuria primăverii în Lvshun" este tema din acest an a evenimentului. Acesta are scopul de a promova atracțiile turistice din orașul Dalian în țările din Asia de Nord-Est. În perioada festivalului, se organizează o serie de activități, combinate în special cu tradițiile chinezești.

Totodată, invitații la Conferința pentru dezvoltarea industriei culturii și turismului din orașul Dalian au fost prezenți și la ceremonia de inaugurare a Festivalului florilor de cireș din Lvshun, unii dintre aceștia implicându-se apoi în proiectele de colaborare culturale și turistice. Majoritatea cireșilor din orașul Lvshun se găsesc în "zona pitorească 203" și pe muntele Baiyu, unde sunt peste 6.000 de cireși din 30 de soiuri.

Spectacol tradițional chinezesc. Fotograf: Huang Fei


Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree