O broscuţă care trăia într-o fântână era tare veselă acolo, în lumea ei mică. Pentru ea, Pământul era doar cât adâncul fântânii, iar cerul era doar bucăţica pe care o vedea prin gaura ei.

Într-o zi, o broască ţestoasă de mare s-a apropiat din întâmplare de marginea fântânii. Văzând-o, broscuţa îi spuse plină de sine:

- Vezi cât de fericită mă simt aici. Când îmi vine pofta, pot să sar nestingherită de ici-colo. Iar când sunt obosită, mă ascund într-o crăpătură a peretelui stâncos al fântânii ca să trag în linişte un pui de somn. Este aici şi o mică baltă în care pot să înot în voie când doresc. E o plăcere şi atunci când

mă plimb prin nămol. Dintre vietăţile de aici, mormoloci, crabi şi altele, nimeni nu se poate compara cu mine. Nu vrei să cobori şi matale să te joci aici cu mine?

Auzind vorbele broscuţei din fântână, broasca ţestoasă de mare ar fi dorit să intre să vadă cum arată adâncul fântânii. Dar, un picioruş abia întins îi fu imediat împiedicat de marginea fântânii. Clătinând neputinciosă din cap, broasca de mare se dădu câţiva paşi înapoi şi îi spuse suratei din fântână:

- Ai văzut vreodată marea, surioară? Cât de imensă este ea! Stând pe ţărmul ei, poţi vedea cum se uneşte la orizont cu cerul. Nici urmă de margini. Totodată, marea este atât de adâncă, încât nivelul apei nu creşte câtuşi de puţin, chiar dacă ani de-a rândul au loc inundaţii, şi nu scade deloc

chiar dacă, an de an, este secetă. Zău aşa, e tare plăcut să trăieşti în mare!

Uluită de ceea ce i-a fost dat să audă, broscuţei din fântână i-a venit să intre în pământ de ruşine pentru ignoranţa ei.

De la această povestioară s-a născut proverbul chinezesc „a vedea cerul din fântână”, care îl atinge pe cel ignorant sau cu vedere scurtă.

（Sursa fotografiei: https://www.cfp.cn/)

Traducere: Li Jiayu