ONU solicită accelerarea acțiunilor de răspundere la schimbările climatice
2023-04-23 18:27:10

    De Ziua Mondială a Pământului, marcată la 22 aprilie, Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a transmis un mesaj video în care a solicitat comunității internaționale să accelereze acțiunile de combatere a schimbărilor climatice, iar autorităților statelor lumii să aibă un rol îndrumător în protecția mediului.

    ”Suntem nevoiți să accelerăm acțiunile în domeniul climei, să acționăm în profunzime și mai rapid pentru reducerea emisiilor de carbon, pentru a ține creșterea temperaturii la nivel global în nu mai mult de 1,5 grade Celsius. De asemenea, trebuie să creștem masiv investiții destinate capacităților de adaptare și refacere, în special în țările și comunitățile cele mai vulnerabile care sunt cele mai puțin responsabile pentru criza climatică”, a spus Guterres.    

    Șeful ONU a exprimat preocuparea pentru situația în care o mare suprafață forestieră, de terenuri agricole, zone umede, recifuri, ape, mări și lacuri continuă să fie distruse, în timp ce un milion de specii sunt pe calea dispariției. El dorește ca întreaga comunitate internațională să reflecteze asupra relației dintre om și natură, subliniind că sănătatea și existența omenirii sunt dependente de un mediu sănătos, iar un sistem ecologic sănătos are un rol de importanță esențială în a face față schimbărilor climatice.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree