Parlamentul European solicită lansarea negocierilor privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană
2023-04-20 15:17:56

Parlamentul European a votat, miercuri, o Rezoluție prin care solicită Comisiei și Consiliului European să înceapă negocierile cu Republica Moldova privind aderarea la Uniunea Europeană până la sfârșitul acestui an, urmare a îndeplinirii celor nouă condiționalități puse de Comisia Europeană.

Prin această Rezoluție, Parlamentul European și-a exprimat susținerea față de progresele înregistrate în procesul de implementare a reformelor și armonizarea legislației la prevederile Uniunii Europene. În același timp, se solicită autorităților Republicii Moldova să avanseze în aplicarea Acordului de asociere cu UE și a zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare și să continue eforturile de creștere a securității energetice a țării, se menționează într-un comunicat al Legislativului de la Chișinău.

Totodată, Parlamentul European solicită Uniunii Europene și statelor membre ale UE să intensifice asistența financiară și tehnică pentru a sprijini Republica Moldova în procesul de integrare europeană.

Tot miercuri, autoritățile Republicii Moldova au transmis la Bruxelles primul raport de evaluare a îndeplinirii condițiilor puse de Comisia Europeană în 23 iunie 2022, când i-a fost oferit statutul de țară candidată la aderare.

 

Reporter: Anatol Caciuc, Chișinău

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree