Tolerarea și sprijinirea activităților pro-independența Taiwan prejudiciază pacea și stabilitatea în strâmtoarea Taiwan
2023-04-17 19:54:41

Problema Taiwan este o treabă internă a Chinei, care nu îngăduie nicio intervenție străină. Cu toate că cele două maluri ale strâmtorii Taiwan încă nu s-au reunit, totuși, partea continentală și Taiwan fac parte din aceeași Chină, insula fiind o parte a teritoriului Chinei. Suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei nu a fost fracționată niciodată, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin.

Oficialul chinez a făcut această afirmație, răspunzând la întrebarea unui jurnalist de la postul de televiziune japonez NHK privind opoziția exprimată la reuniunea miniștrilor de Externe ai G7 față de încercarea Chinei de a schimba cu forța situația actuală din strâmtoarea Taiwan. El a subliniat că există o singură China în lume, Taiwan fiind o parte inalienabilă a teritoriului Chinei, iar guvernul R.P.Chineze este singurul guvern legitim care reprezintă întreaga Chină. Aceasta este esența principiului existenței unei singure Chine și baza apărării păcii și stabilității în regiune.

Wang a transmis că apărarea stabilității, păcii și liniștii în strâmtoarea Taiwan necesită insistarea pe principiul existenței unei singure Chine și opoziția față de activitățile separatiste pro „independența Taiwan”. Insistarea pe politica existenței unei singure Chine doar în vorbe și trecerea cu vedere a activităților separatiste, tolerarea și sprijinirea acestora pe ascuns sau în public, până și catalogarea opoziției față de „independența Taiwan” drept schimbarea situației actuale din regiune, toate aceste acțiuni constituie părăsirea, și nu practicarea politicii existenței unei singure Chine, prejudicierea și nu apărarea păcii și stabilității în strâmtoarea Taiwan, și sunt foarte iresponsabile.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree