Prietenii vechi deschid împreună un viitor nou
2023-04-16 17:56:59

(Foto: Agenția de presă Xinhua)

(Foto: Agenția de presă Xinhua)

Președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula, și-a încheiat sâmbătă vizita în China. Presa și diferite pături sociale din Brazilia au apreciat pozitiv această vizită, considerând că șefii de stat ai Chinei și Braziliei au clarificat direcția cooperării bilaterale în următoarea etapă, îndrumând raporturile dintre cele două țări să deschidă un nou viitor.

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la stabilirea relațiilor de parteneriat strategic dintre China și Brazilia. Și anul viitor se va marca împlinirea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări. În acest moment important, vizita de stat pe care a efectuat-o președintele brazilian în intervalul 12 - 15 aprilie în China a stârnit atenția largă a comunității internaționale. Din punctul de vedere al rezultatelor convorbirilor între cei doi șefi de stat și al declarației comune publicate, vizita președintelui brazilian în China a fost încununată de succes deplin. Președintele Chinei, Xi Jinping, a exprimat dorința părții chineze de a crea alături de partea braziliană un nou viitor al raporturilor bilaterale în actuala epocă. La rândul său, președintele Lula a relevat că întărirea multilaterală a relațiilor cu China reprezintă dorința comună puternică a instituției legislative și a diferitelor pături sociale din Brazilia.

Ca cele mai mari țări în curs de dezvoltare de pe emisfera estică și cea vestică, precum și importante piețe emergente noi, China și Brazilia au o lungă istorie în contacte. Cu peste 200 de ani în urmă, primul lot de cultivatori de ceai chinezi au ajuns în Brazilia pentru a învăța localnicii să planteze ceai. După proclamarea Chinei noi, cele două țări au stabilit în 15 august 1974 relații diplomatice, care s-au dezvoltat continuu. Președintele Lula a făcut patru vizite în China, fiind considerat „prieten vechi al poporului chinez”.

În actuala situație mondială tulbure, China și Brazilia au sarcini proprii de dezvoltare. China impulsionează dezvoltarea de calitate și deschiderea către exterior la nivel înalt. Brazilia stimulează procesul „reindustrializării”, acționând pentru înlăturarea sărăciei. Cum să deschidă China și Brazilia, prieteni vechi transoceanici, un viitor nou în actuala situație?

Președintele Braziliei a apreciat în cadrul interviurilor modernizarea de tip chinezesc. El a spus că țara sa se străduie să deschidă „un drum al modernizării Braziliei”. China a manifestat dorința de a discuta despre conectarea strategică a construirii împreună a inițiativei „O centură, un drum”cu strategia braziliană a „reindustrializării”. Cele două părți au semnat o serie de documente privind cooperarea bilaterală în domeniile comercial, investițional, al economiei digitale, inovațiilor tehnologice. Acest fapt înseamnă că China și Brazilia lărgesc continuu domeniile de cooperare bilaterală.

Președintele Lula a vizitat la Shanghai Centrul de Cercetare al companiei Huawei, s-a întâlnit cu responsabilul firmei BYD, cel mai mare producător de autovehicule electrice din China. De la economia cu emisii scăzute de carbon, economia digitală, tehnologia informatică și de comunicație până la industria aerospațială, China și Brazilia extind spațiile de cooperare în domeniile cu tehnologii noi și înalte, fapt care constituie un model și pentru depășirea monopolului tehnologic al țărilor dezvoltate de către țările în curs de dezvoltare.

Potrivit declarației comune publicate, cele două părți au convenit să aprofundeze dialogul în domeniile economic și financiar, întărind comerțul decontat în monedele celor două țări, stimulând cooperarea în domeniul finanțării durabile etc. Sunt analiști care susțin că acțiunile vor contribui la facilitarea comerțului și investițiilor bilaterale și stabilizarea comerțului și investițiilor pe plan mondial.

Pacea, dezvoltarea și modernizarea constituie atât dorința poporului brazilian, cât și cea a poporului chinez. Sub conducerea celor doi lideri de stat, relațiile chino-braziliene vor păși pe o nouă treaptă de dezvoltare, vor aduce mai multă bunăstare celor două popoare și vor vărsa vigoare în colaborările bilaterale, în menținerea păcii și dezvoltării lumii.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree