He Ming (primul din dreapta) alături de alți participanți la maraton (Foto: Xinhua)
Pe pistele din fața Centrului de expoziții și conferințe de la Xiamen, He Shuai sta înghesuit printre peste 10.000 de alergători. În clipa în care s-a dat startul maratonului, a apăsat și butonul de start cursei online de pe telefonul mobil.
Pentru He Shuai, este a două oară să participă la un maraton offline, adică în realitate. Așa cum a fost și la primul său maraton, el a dat drumul și contului tatălui de maraton online și, astfel, „aleargă împreună”.
Tatăl lui He Shuai este He Ming, un renumit „luptător impotriva cancerului prin maraton”. În aprilie 2016, He Ming în vârstă de 53 de ani a fost diagnosticat cu cancar pulmonar în stadiu avansat. Medicul i-a spus că avea cel mult trei luni de trăit. A început un tratament și în același timp alerga să-și mențină condiția fizică. Timp de patru ani, a participat la 61 de maratone. Cu voința de fier, a luptat împotriva bolii și durerii, realizând un miracol. Cu toate acestea, nu și-a putut împlini visul de a finaliza 100 de maratone.
„Când tatăl era încă în viață, nu l-am însoțit la un maraton și este cel mai mare regret pentru mine. Vreau să-i împlinesc obiectivul a 100 de maratone, așa că voi finaliza următoarele 39”, a spus He Shuai. În vara anului 2020, la puțin timp după decesul tatălui, el a început să facă exerciții de alergare. Își transferă dragostea pentru tatăl pe pistele de alergare. În noiembrie 2020, a finalizat primul maraton offline la Nanjing.
He Shuai (dreapta) se antrenează cu Gao Zhenhai, prietenul tatălui. (Foto: Xinhua)
După 1.183 de zile, He Shuai a mers în Xiamen, orașul unde tatăl său a participat la ultimul lui maraton și a pășit pe pistele care au fost „martor” al miracolului tatălului său. Tânărul a mărturisit că pentru el este o cursă cu semnificație deosebită, fiind atât de comemorare a tatălui, dar în același timp și o moștenire a spiritului lui.
La doar 20 minute până la închiderea cursei, He Shuai a atins linia finală.
Nu a fost ușor procesul cursei. Pe drum a avut crampe musculare la piciorul stâng. L-a durut și genunchiul la care a avut o intervenție chirurgicală la ligamente. Ca urmare, nu a putut alerga tot timpul, a alergat și a mers pe jos alternativ. Cea mai dificilă porțiune a fost între 25 și 35 de kilometri. He Shuai a recunoscut că sub razele soarelui din miezul zilei, la un moment dat a vrut să renunțe, dar parcă l-a văzut pe tatăl alergând cu stegulețul pe care scria „Alerg să lupt împotriva cancerului pulmonar, nu mă voi opri cât sunt în viață.” I-a venit în mintea și vorbele tatălui „dacă tot ai venit trebuie să finalizezi”. Așa a insistat până la final.
„Mă gândesc... cât de greu i-a fost tatălui să reziste”, a spus He Shuai cu lacrimi în ochi. „Nu pot să trăiesc exact cum a trăit el, pentru că era bolnav.”
Măreția sportului nu numai consă în călirea spiritului, dar și în consolidarea legăturilor între oameni. Maratonul îi oferă șansa lui He Ming să fie cunoscut și respectat de mai mulți oameni. În ochii alergătorului Gao Zhenhai, He Ming este un erou, nu numai pentru că nu a cedat niciodată în fața adversității, dar și din cauză că mereu îi ajuta pe alții. A donat sânge, a fost premiat pentru ajutorul acordat altora și înainte de a muri a spus că corpul lui poate fi utilizat pentru cercetări medicale.
He Shuai arată contul online de maraton al tatălui. (Foto: Xinhua)
Și He Shuan se implică des în proiectele caritabile. „Fac donații lunare pentru UNICEF de când a plecat tatăl pe cealaltă lume. Atunci mulți l-au ajutat pe el și sper și eu să pot ajuta cât posibil pe alții.”
„Nu pot să schimb lungimea vieții, dar pot să decid 'lățimea' ei.” În memoria lui He Ming, așa spunea mereu tatăl. He Ming a ales să-și 'lărgească' viața prin maraton. Pentru el fiecare rundă de alergare a fost o nouă experiență.
După cursa din 2 aprilie, He Shuai și-a scos telefonul, ridicându-și privirea spre cer. El a murmurat: „am fost pe pistele unde ai alergat și am primit medalia de finalizare a maratonului de la Xiamen.” Pe ecranul telefonului era pagina care indica finalizarea maratonului online de către He Ming.
He Shuai a declarat că va realiza visul tatălui de 100 de maratone și după aceea, va porni și în propria sa călătorie de 100 de maratone.