"Cu un prieten ca SUA, cine are nevoie de dușmani?" - a întrebat retoric fostul președinte al Consiliului European, Donald Tusk, confirmat încă o dată de recentul incident de scurgere de informații. 

De la începutul lunii martie, și chiar mai devreme, pe internet au apărut succesiv peste 100 de documente cu informații militare americane clasificate. Acestea dezvăluie implicarea profundă a administrației americane în conflictul ruso-ucrainean, interceptarea neîncetată a convorbirilor liderilor din Ucraina, Coreea de Sud și Israel și altele.      

La 11 aprilie, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin a comentat deschis pentru prima dată, afirmând că a aflat chestiunea abia la o lună după scurgerea de informații secrete. Totodată, autoritățile americane au declarat că vor depune toate eforturile pentru găsirea autorului. Toate acestea sunt echivalente cu recunoașterea indirectă a autenticității "Porții de scurgere de informații" și puterea distructivă a conținutului scurs la adresa aliaților americani.    

Este un secret la vedere că de câteva decenii SUA a interceptat aliații. SUA nu au încredere în niciun alt stat, nici în aliații lor. Fie liderii aliaților, fie evoluția unui război, toți sunt pioni pe tabla de șah a hegemoniei americane.      

De ce sunt SUA atât de obsedate de interceptări? Privind în trecut, putem vedea că în mentalitatea hegemonică americană nu a existat niciodată noțiunea de aliat. După cum a spus Raymond McGowan, fost analist CIA, așa-zișii aliați ai americanilor sunt de fapt vasalii lor. Încă din timpul celor două razboaie mondiale, SUA au început acțiuni de monitorizare, supraveghere și control. După încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial, SUA au pretins că pot oferi aliaților protecție în securitate și asistență economică, dar pe măsură ce trece timpul, natura războinică și practicile hegemonice ale SUA sunt din ce în ce mai incompatibile cu interesele aliaților, iar forța centrifugă a aliaților devine din ce în ce mai evidentă.    

Fața de aliații neascultători, pornind de la dorința egoistă la "o proprie securitate absolută", soluția SUA este de a consolida fundamental controlul aliaților și de a urmări fiecare mișcare a acestora. Astfel, interceptarea devine  ”o măsură tot mai necesară”.    

Mai mult, interceptarea este și o măsură a SUA pentru tragerea de foloase la nivel global. Fostul director al CIA, James Woolsey a recunoscut că instituția, folosindu-se de informațiile obținute, a ajutat compania Boeing să ia o comandă importantă făcută de Arabia Saudită, de sub nasul companiei europene Airbus.    

De-a lungul anilor, relele făcute de SUA aliaților nu au fost limitate doar la interceptări. Realitatea dovedește că în fața realismului și ”egocentrismului”dominant american, barca prieteniei s-ar putea răsturna oricând. În mod natural, oamenii își amintesc de vorba lui Henry Kissinger și anume că ”este periculos să fii inamic al SUA, dar este fatal să fii aliat.”