Republica Moldova și Polonia, extind domeniile de cooperare
2023-04-07 23:00:11

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, și premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, aflat joi în vizită oficială la Chișinău, au aprobat o Declarație comună cu privire la cooperarea bilaterală și au semnat un Memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul securității cibernetice. De asemenea, în cadrul unui forum moldo-polonez au fost semnate memorandumuri de cooperare în domeniul reconstrucției căilor ferate și cel al energiei regenerabile.

Premierul Mateusz Morawiecki a anunțat că țara sa va oferi Republicii Moldova 20 de generatoare pentru spitale și alte instituții de importanță vitală. De asemenea, oficialul de la Varșonia a reiterat că Polonia sprijină Republica Moldova în drumul său spre Uniunea Europeană.

,,Trebuie apreciate eforturile moldovenilor care încearcă să trăiască pașnic cu vecinii și să devină parte a Uniunii Europene”, a menționat premierul polonez.

La rândul său, premierul Dorin Recean a precizat că o companie aeriană din Polonia va opera zboruri din Chișinău spre Varșovia. Aceasta va avea un impact benefic asupra schimburilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Polonia și va crește numărul de turiști.

,,Aprofundarea cooperării în domeniul agricol și cel al transporturilor este o prioritate despre care am discutat cu omologul meu de la Varșovia, dar apreciem și agenda largă de colaborare în domeniul afacerilor interne, de apărare, digitalizare și secutitate cibernetică”, a precizat premierul moldovean.

Polonia a fost invitată, de asemenea, să analizeze oportunitățile investiționale din Republica Moldova în domeniul energetic.

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a avut o întrevedere și cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

 

Reporter: Anatol Caciuc, Chișinău.


 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree