Analiști despre Sumitul pentru Democrație
2023-03-29 19:19:48

În contextul inaugurării celei de-a doua ediție a Sumitului pentru Democrație, mai mulți analiști din SUA, Europa și America latină, au prezentat o serie de observații privind intenția reală a evenimentului.

Profesor la Universitatea Columbia din SUA, Jeffrey Sachs a arătat că începând din 1950, Statele Unite ale Americii au fost întotdeauna cea mai brutală țară din lume. Democrația acestora este doar o retorică a Washingtonului, care urmărește doar hegemonia. 

Fost director general al Departamentului pentru afaceri europene și internaționale al landului Hessa din Germania, Dr. Michael Borchmann, a arătat că așa-numitul "Summit pentru Democrației" organizat de SUA urmărește intenții sinistre, nefiind altceva decât un "summit pentru protejarea hegemoniei". Este o acțiune de dezbinare, pentru a asigura dominația americană unipolară. SUA este țară care în numele democrației exportă război, suferință și haos în întreaga lume, cum ar fi în Afganistan și Irak.

Profesor asistent la Institutul Internațional Italian Lorenzo de'Medici, Fabio Massimo Parenti a arătat că, de la legitimarea lobby-ului politic, la controlul rețelelor sociale, de la manipularea marilor rețele occidentale de radio și televiziune, la sistemul judiciar tot ce mai politizat, democrația lăudată a SUA a intrat într-o degenerare ireversibilă, un număr tot mai mare de americani fiind conștienți de acest lucru.

Șeful Centrului de Studii Brazilia-China din cadrul Școlii de Drept a Fundației Getulio Vargas, Evandro Menezes de Carvalho, a susținut că există multe tipuri de sisteme democratice în lume. Nu se poate spune că există un singur model de democrație. Toate democrațiile occidentale se confruntă cu o criză de legitimitate, pentru că nu promovează dezvoltarea și nu îmbunătățesc viața oamenilor. Iată de ce, democrațiile occidentale trebuie să se concentreze mai întâi asupra propriilor realități.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree