China și Rusia reafirmă necesitatea soluționării crizei din Ucraina prin negocieri
2023-03-22 08:48:29

    Președintele Chinei, Xi Jinping, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, au semnat marți, la Moscova, Declarația comună privind aprofundarea relațiilor de cooperare strategică și parteneriat multilateral între cele două țări în noua eră. 

    În ceea ce privește problema ucraineană, părțile susțin că obiectivul și principiile stabilite în Carta ONU trebuie respectate, la fel și dreptul internațional. Rusia apreciază poziția obiectivă și imparțială adoptată de China. Ambele țări se pronunță împotriva practicii oricărei țări sau oricărui bloc de țări de a prejudicia interesele de securitate rezonabile ale altor țări, cu scopul de a își obține avantajele militare, politice și altele. 

    Partea rusă reafirmă disponibilitatea pentru a relua cât mai curând posibil negocierile de pace, atitudine apreciată de partea chineză. Rusia salută disponibilitatea Chinei de a juca un rol constructiv în soluționarea pe cale politică și diplomatică a crizei din Ucraina, precum și propunerile constructive prezentate în documentul ”Poziția Chinei privind soluționarea pe cale politică a crizei din Ucraina”. Ambele părți susțin că pentru soluționarea crizei este nevoie de respectarea preocupărilor de securitate justificate ale diferitelor state, de prevenirea confruntării între lagăre și a acțiunilor de incitare. 

    Ambele părți au subliniat că dialogul responsabil constituie calea cea mai bună pentru soluționarea eficientă a problemei. În acest sens, comunitatea internațională este nevoită să sprijină demersurile cu caracter constructiv. De asemenea, părțile au lansat un apel la încetarea tuturor acțiunilor care duc la tensionarea situației și perpetuarea conflictului armat, astfel încât să se evite înrăutățirea și mai mult a crizei sau chiar scăparea de sub control. Totodată, China și Rusia se opun sancțiunilor unilaterale instituite fără autorizația Consiliului de Securitate al ONU.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree