Xi Jinping primit de Vladimir Putin, la Moscova
2023-03-21 08:18:19

 

Președintele Chinei, Xi Jinping a fost primit luni, la Kremlin, de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Cei doi au discutat despre relațiile China-Rusia și problemele de interes comun.

Președintele Xi a menționat că este bucuros să efectueze o nouă vizită de stat în Rusia, la invitația președintelui Putin. Rusia a fost prima țară pe care a vizitat-o după ce a fost ales președinte, în urmă cu zece ani, amintirile rămânând proaspete. În ultimii zece ani, cei doi președinți au rămas în contact strâns. 

Președintele Xi a exprimat aprecierea față de președintele Putin, pentru mesajele de felicitare pe care le-a transmis după realegerea în funcția de Secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, la cel de-al 20-lea Congres Național al PCC, și după realegerea ca președinte al Chinei. Xi a arătat că Rusia va organiza alegeri prezidențiale anul viitor și că sub conducerea președintelui Putin, Rusia a înregistrat progrese în dezvoltare și reîntinerirea națională. Președintele Xi mai a declarat că are încredere că poporul rus va continua să îi acorde sprijin ferm președintelui Putin. 

Pe de altă parte, președintele Xi a subliniat că există o logică istorică profundă pentru relația dintre China și Rusia, pentru  care s-a ajuns în situația de astăzi. China și Rusia sunt, reciproc, cel mai mare vecin și partener de coordonare strategică cuprinzătoare. Ambele țări văd relația ca fiind o prioritate în diplomația generală și politica afacerilor externe. China susține permanent o politică externă independentă. Consolidarea și dezvoltarea relațiilor China-Rusia reprezintă o alegere strategică pe care China a adoptat-o pe baza propriilor interese fundamentale și tendințelor predominante ale lumii. China este hotărâtă să păstreze direcția generală de consolidare a coordonării strategice cu Rusia. Atât China, cât și Rusia sunt angajate să realizeze dezvoltarea și întinerirea națională, să susțină multipolaritatea mondială și să lucreze pentru o mai mare democrație în relațiile internaționale. Cele două țări ar trebui să continue aprofundarea cooperărilor practice în diferite domenii și să întărească relațiile de coordonare și colaborare în platforme multilaterale, cum ar fi ONU, pentru a stimula dezvoltarea și întinerirea națională, pentru a fi un bastion pentru pacea și stabilitatea mondială.

La rândul său, președintele Putin a transmis un cald bun venit președintelui Xi, cu ocazia vizitei sale de stat în Rusia, felicitându-l din nou pentru realegerea în funcția de președinte al Chinei. 

Președintele Putin a declarat că, în ultimii zece ani, China a obținut mari și impresionante realizări în toate domeniile de dezvoltare. Aceasta se datorează unui lider remarcabil, președintelui Xi, și demonstrează puterea sistemului politic național și a sistemului de guvernare din China. Putin s-a declarat convins că sub conducerea fermă a președintelui Xi, China va continua să se dezvolte și să prospere, va realiza cu succes toate marile obiective stabilite. 

Cu eforturi concertate din partea ambelor părți, relațiile China-Rusia din ultimii ani au obținut rezultate fructuoase în diferite domenii. Rusia este pregătită să continue să aprofundeze cooperarea practică bilaterală, să intensifice comunicarea și colaborarea în afacerile internaționale și să promoveze multipolaritatea mondială și o mai mare democrație în relațiile internaționale.

Cele două părți au avut un schimb profund de opinii referitoare la problema Ucrainei. Președintele Xi a subliniat că cele mai multe țări sprijină relaxarea tensiunilor, susțin negocierile pentru pace și se opun alimentării conflictului. O revizuire a istoriei arată că, în cele din urmă, conflictele trebuie rezolvate prin dialog și negociere. China a emis un document de poziție privind criza din Ucraina, susținând soluționarea pe cale politică, respingând mentalitatea Războiului Rece și sancțiunile unilaterale. China crede că cu cât sunt mai mari dificultățile, cu atât este mai mare nevoie să fie păstrat spațiul pentru pace. Cu cât problema este mai acută, cu atât este mai important să nu se renunțe la eforturile pentru dialog. China va continua să joace un rol constructiv în promovarea soluționării politice a problemei Ucrainei. 

Președintele Putin a declarat că Rusia apreciază eforturile Chinei care a susținut în mod constant o poziție imparțială, obiectivă și echilibrată, pledând pentru echitate și justiție în problemele internaționale majore. Rusia a studiat cu atenție documentul de poziție al Chinei referitor la soluționarea politică a problemei din Ucraina, fiind este deschisă la dialog pentru pace. Totodată, Rusia salută implicarea constructivă a Chinei în această problemă. 

Cei doi președinți au declarat că așteaptă continuarea discuțiilor oficiale, pentru a întocmi un nou plan pentru parteneriatul strategic cuprinzător de coordonare China-Rusia, pentru următorii ani.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree