Aniversare de un an de la deschiderea tronsonului Belgrad-Novi Sad a căii ferate ungaro-sârbe
2023-03-19 17:43:39


La data de 19 martie 2022 a fost deschis pentru exploatare tronsonul de cale ferată ungaro-sârbe Belgrad-Novi Sad. În ultimul an, construcția căii ferate ungaro-sârbe a progresat și, de asemenea, se accelerează "exportul" standardelor chinezești.

Tronsonul Belgrad-Novi Sad a fost modernizat și acum este o cale ferată electrificată cu linie dublă, pe care se circulă cu o viteză maximă de 200 de kilometri pe oră. În acest proces s-a realizat alinierea standardelor între China și Europa. 

Funcționarea secțiunii Belgrad-Novi Sad deschide o nouă eră a căilor ferate de mare viteză în Balcani. Timpul de călătorie de la Belgrad la Novi Sad a fost redus de la peste 90 de minute în trecut la circa 30 de minute. Deplasarea între cele două localități costă 20 de euro cu mașina și doar 8 euro cu trenul.

Linia feroviară ungaro-sârbă începe la Budapesta și are punctul terminus la Belgrad, având o lungime totală de 350 de kilometri. Linia care a fost inaugurată este tronsonul Belgrad-Novi Sad în Serbia, iar tronsonul Novi Sad - Subotica de la granița dintre Ungaria și Serbia se află în construcție, cu o lungime totală de 108 km.

Guvernul sârb a declarat recent că se așteaptă ca darea în folosință a liniei de pe teritoriul sârb să fie devansată de la sfârșitul anului 2025 la sfârșitul anului 2024. Secțiunea maghiară, cu o lungime de 152 de kilometri, este, de asemenea, în construcție. Când întreaga linie va fi deschisă, timpul de călătorie pe calea ferată între capitalele ungară și sârbă va fi redus de la 8 ore la aproximativ 3 ore.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree