Banca Silicon Valley (SVB) din Statele Unite ale Americii a intrat, pe neașteptate, în faliment, situația creând panică la nivel global. Analiștii susțin că prezentul val de tulburări financiare din SUA este rezultatul măsurilor radicale adoptate de Rezerva Federală a SUA (Fed) pentru creșterea ratei dobânzii dolarului. Secretarul Trezoreriei americane, Janet Yellen, a recunoscut că principala cauză a închiderii băncii SVB este aceea că majorarea continuă a ratei dobânzii dolarului de către Fed a generat scăderea tot mai mult a valorii activelor financiare deținute de aceasta. Incidentul a afectat mai multe piețe financiare din America de Nord, Europa și Asia, o serie de acțiuni bancare înregistrând scăderi valorice. Comisarul UE pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni, a declarat că și Comisia Europeană menține legături strânse cu Banca Centrală Europeană, urmărind evoluția situației. Oficialul UE consideră că prezenta criză a SVB nu va aduce riscuri concrete zonei euro.