Agerpres – Meniurile restaurantelor trebuie să conţină detalii despre ingrediente, valori nutriţionale şi E-uri, din 15 martie
2023-03-15 15:37:02

"Meniurile restaurantelor trebuie să conţină detalii despre ingrediente, valori nutriţionale şi E-uri, din 15 martie" titrează Agerpres. Restaurantele şi unităţile de alimentaţie publică au obligaţia de a afişa, începând de miercuri, 15 martie, ingredientele şi valorile nutriţionale ale produselor şi preparatelor pe care le servesc consumatorilor, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului 201/2022 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Iniţial, Ordinul trebuia să intre în vigoare pe 20 decembrie 2022, dar s-a hotărât amânarea până la data de 15 martie 2023 în urma consultărilor cu structurile asociative şi patronatele din HoReCa, pentru a da timpul necesar operatorilor economici să se pregătească cu toate informaţiile pe care aceştia trebuie să le afişeze în meniuri. Potrivit ANPC, prevederile actului administrativ se aplică şi în cazul site-urilor operatorilor economici care primesc astfel de comenzi online, astfel încât consumatorul să fie foarte exact informat referitor la preparatele comandate. Potrivit Ordinului, trebuie indicată cantitatea ingredientelor compuse constituente ale unui fel de mâncare (ex: muşchiuleţ de porc - 140g, cu garnitură de orez cu legume - 140g [orez, apă, legume - 30g (morcov, dovlecel, ardei gras, în cantităţi variabile), ulei vegetal, sare, potenţator de aromă: glutamat de sodiu]). De asemenea, aditivii se înscriu în lista ingredientelor cu denumirea categoriei (ex: acidifiant, etc.) urmată de codul de numeric UE (ex: E 330) sau denumirea specifică (ex: acid citric). Astfel, ca exemplu: acidifiant - E 330 sau Acidifiant - acid citric; potenţator de aromă: E621 sau potenţator de aromă: glutamat de sodiu.

Textul integral AICI 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree