Bursa – Rata oficială a inflaţiei s-a accelerat peste aşteptări în februarie, până la 15,5%
2023-03-14 15:42:02

,,Rata oficială a inflaţiei s-a accelerat peste aşteptări în februarie, până la 15,5%" consemnează Bursa. Indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut peste aşteptări în luna februarie 2023, cu o rată anuală de 15,5%, după o creştere de 15,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,98%, după un avans de 0,34% în luna anterioară, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). Aşteptările de pe piaţă arătau o accelerare a creşterii anuale a preţurilor de consum până la 15,3%. În ultimele 12 luni, rata anuală medie de creştere a IPC a fost de 14,9%, cu mult peste definiţia acceptată a stabilităţii preţurilor, respectiv o rată anuală a inflaţiei de 2%, şi cu mult în afara intervalului ţintă al BNR, stabilit între 1,5% şi 3,5% din 2013. IPC exclusiv combustibilul a crescut cu o rată lunară de 1,07% în februarie 2023, iar indicele din care sunt excluse preţurile legumelor, fructelor, ouălor, combustibilului, energiei electrice, gazelor naturale şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate, băuturile alcoolice şi tutunul a crescut cu 1,05% faţă de luna precedentă. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 22,3% în februarie 2023, de la 22,5% în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,85%, iar preţurile mărfurilor nealimentare şi-au accelerat creşterea anuală până la 12,7%, de la 11,9%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,45%. Preţurile serviciilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 10,4%, de la 10,3%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,7%.

 

Textul integral AICI 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree